Grindina provoacă pagube agricole imense, de la an la an. Şi totuşi, la circa 200 de km de Dolj, acest fenomen sever nu e o problemă. În zonele protejate de unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, până la data de 10 mai a.c., nu au avut loc căderi de grindină şi nu s-au înregistrat pagube materiale. Totuşi, la actualul stadiu de realizare, SNACP nu acoperă zone urbane şi nu este operaţional la nivelul întregii ţări. Sistemul are capabilităţi de intervenţie limitate la nivel regional, în funcţie de amplasarea punctelor de lansare a rachetelor antigrindină. La doar 70 km de Craiova, în Drăgăşani, în acest an se va construi o unitate antigrindină şi, astfel, terenurile agricole din Oltenia vor fi la adăpost de distrugerile provocate de grindină.
Studiile privind necesitatea implementării Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) au început în anul 2000, ca urmare a necesităţii adoptării unor măsuri preventive de reducere a riscurilor climatice asociate fenomenelor meteorologice extreme: grindină, ploi torenţiale, secetă, ş.a. Scopul SNACP este de a asigura protecţia culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere etc.), precum şi al comunităţilor rurale din zonele de intervenţie, faţă de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice. Activităţile de combatere a grindinei generează modificări ale condiţiilor meteo-climatice la nivel local, cu rază limitată de acţiune, în spaţiu şi timp. Rachetele utilizate în acest scop au o bătaie maximă de 12 km.
Peste 300.000 de hectare nu vor cunoaşte grindina
Unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) sunt pregătite pentru intervenţii active în atmosferă. În sezonul de combatere a căderilor de grindină din anul 2016, vor fi operaţionale: Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, care asigură protecţia populaţiei şi a culturilor cu înaltă valoare economică din judeţele Prahova şi Buzău, pe o suprafaţă de 180.000 ha, prin 11 puncte de lansare. Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi asigură protecţia populaţiei şi a culturilor cu înaltă valoare economică din judeţul Iaşi, pe o suprafaţă de 90.000 ha, prin punctele de lansare amplasate în cinci localităţi. Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea oferă protecţia populaţiei şi a culturilor cu înaltă valoare economică din judeţul Vrancea, pe o suprafaţă de 50.000 ha, prin punctele de lansare amplasate în patru localităţi. Deci, un total de 320.000 ha sunt protejate, în prezent, în România.
Construcţia Grupului de Combatere Drăgăşani, finalizată în 2016
Sistemul este organizat sub forma unor infrastructuri operaţionale şi de cercetare, sigure şi eficiente. Pe lângă cele trei unităţi operaţionale în prezent, alte trei unităţi de combatere a căderilor de grindină, respectiv Mureş, Timiş şi Oltenia, se află în diferite etape de realizare: studii, proiecte tehnice şi execuţie parţială de lucrări. „În acest an, urmează a fi finalizată construcţia şi dotările necesare acesteia pentru Punctul de Comandă al UCCG Timiş, finalizarea Grupului de Combatere Huşi din cadrul UCCG Moldova 1 Iaşi; finalizarea a încă şase Puncte de Lansare din cadrul UCCG Moldova 2 Vrancea, precum şi construcţia Grupului de Combatere Drăgăşani, aparţinând UCCG Oltenia”, se precizează într-un comunicat al MADR transmis redacţiei noastre, la care au fost anexate şi imagini radar de alertă şi postintervenţie.
Eficienţă 100%!
Încă de la operaţionalizarea unităţilor din cadrul SNACP, toate acţiunile de intervenţii active în atmosferă au avut eficienţă de 100% în combaterea grindinei din zonele de protecţie. „De exemplu, în sezonul 2015 de combatere a căderilor de grindină, suprafeţele protejate de către UCCG Moldova 1 Iaşi (prin Grupul de Combatere Cotnari), precum şi cele protejate de UPCCG Prahova nu au fost afectate de căderi de grindină, eficienţa fizică a protecţiei faţă de această calamitate, fiind de 100%. Insistăm asupra faptului că, SNACP nu are în acest moment capacităţi de intervenţie pentru combaterea căderilor de grindină la nivelul întregii ţări, ci doar în zonele protejate de infrastructura antigrindină din cadrul celor 3 unităţi operaţionale”, se mai precizează în comunicatul MADR.
Peste 8 ani, sistemul va fi complet
La finalizarea lui, stabilită pentru anul 2024, conform prevederilor HG nr. 256/2010, sistemul va acoperi, prin cele 7 unităţi, în principal, zone în care se găsesc culturi cu valoare economică ridicată sau care prezintă interes strategic. Din experienţa de până acum şi din datele pe care ministerul Agriculturii le deţine, fiecare unitate de combatere a căderilor de grindină, la capacitate maximă de operare, poate asigura protecţia a cca 250.000 ha, suprafaţa totală protejată prin SNACP împotriva căderilor de grindină ajungând, cel mai probabil, la cca 2 mil. de ha de culturi agricole cu înaltă valoare economică: vii, livezi, sere. Amplasarea punctelor de lansare a vectorilor antigrindină se stabileşte în funcţie de caracteristicile climatice ale zonei şi de tipul de culturi ce necesită protecţie, identificate pe măsură ce se fac studiile de fezabilitate ale unităţilor prevăzute a fi realizate.