Procurorii de la Parchetul General au anunţat, ieri, printr-un comunicat de presă, că firma Hexi Pharma este urmărită penal pentru “participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor”.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţă, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoana juridică S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Ieri, reprezentantului legal al societăţii i-a fost adus la cunoştinţă faptul că procurorii au început urmărirea penală faţă de societate. Poliţiştii au făcut percheziţii informatice în dosarul Hexi Pharma, fiind verificate calculatoarele şi telefoanele directorului general Flori Dinu şi ale chimistului fabricii, între timp, mai multe echipe de poliţişti făcând noi verificări la sediul firmei, spun surse judiciare.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti este înregistrată o cerere a Hexi Pharma, firma în legătură cu care există suspiciuni că a comercializat dezinfectanţi diluaţi pentru spitalele din România, privind intrarea în insolvenţă. Dosarul a fost înregistrat la data de 10 mai pe rolul instanţei. Potrivit informaţiilor care apar în cererea de insolvenţă, firma Hexi Pharma ar avea datorii de 23.426.229 lei, primul termen din dosar urmând să aibă loc la data de 17 mai, la Tribunalul Bucureşti.
În urma informaţiilor apărute pe tema dezinfectanţilor diluaţi care se presupune că au fost folosiţi în spitalele din România, Patriciu Achimş-Cadariu a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Corpul de control al premierului verifică contractele pentru biocide
Corpul de control verifică modul în care au fost elaborate specificaţiile tehnice şi au fost negociate contractele, “concentrându-se” în primul rând asupra celor pentru biocide, pentru că pe aceste sunt informaţii, unele vechi de doi ani, a afirmat, ieri, premierul Dacian Cioloş. “Ne concentrăm în primul rând pe contractele pentru dezinfectanţi, pentru biocide. În primul rând pe asta ne concentrăm, pentru că pe asta am informaţii, am anumite informaţii care ne permit să lansăm mai multe piste. Sigur, sunt unele informaţii pe care le-am primit care datează de un an sau doi, dar o se verificăm totuşi modul în care au fost elaborate specificaţiile tehnice şi au fost negociate contractele”, a spus Cioloş, ieri, după verificarea efectuată la Ministerul Sănătăţii împreună cu o echipă condusă de şeful corpului de control al premierului, Valentin Mircea.