Ieri, în Aula „Alexandru Buia” a Facultăţii de Agronomie din Craiova a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXVIII-a ediţie a concursului AGRONOMIADA, cu participarea studenţilor din cinci facultăţi de specialitate din ţară.
Organizatoare ale evenimentului sunt Facultatea de Agronomie şi Facultatea de Horticultură. Cel care a ţinut discursul oficial a fost prof. univ. dr. Alexandru Tudor, decan al Facultăţii de Agronomie, care a abordat un ton optimist şi plin de umor: „Suntem aici, în inima Olteniei, capitala oltenilor de pretutindeni, fie că au, fie că nu au paşaport sau alte documente diplomatice care să le ateste apartenenţa. Suntem bucuroşi să îi primim pe colegii noştri din ţară şi să le arătăm ce înseamnă ospitalitatea. Sunt convins că vom avea parte de o competiţie plină de fair-play”.
La rândul său, prof. univ. dr. Sina Niculina Cosmulescu, decan al Facultăţii de Horticultură din Craiova, a punctat: „Pentru voi, studenţii, este o competiţie importantă şi sunt convinsă că veţi purta cu mândrie însemnele instituţiilor pe care le reprezentaţi. Este, dacă nu mă înşel, cea mai lungă, ca durată, competiţie de specialitate, indiferent de profil, care a ajuns, iată, la cea de-a XXVIII-a ediţie. Nu vă pot ura decât să vă bucuraţi de aceste clipe şi să daţi tot ceea ce este mai bun”.
Prezenţe de marcă şi speranţe pentru craioveni
Instituţiile de învăţământ superior din ţară şi-au trimis reprezentanţi de marcă: prof.univ.dr. Florin Stancu (Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti); conf. univ. dr. Leon Muntean (USAMV Cluj-Napoca); conf. univ. dr. Vasile Stoleru (USAMV „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi); conf. univ. dr. Sorin Stanciu (USAMV a Banatului „Regele Mihai I al României” Timişoara).
Mesajul rectorului Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Spînu, a fost transmis de prof univ. dr. Aurel Călina, prorector pentru Patrimoniul Agricol al Universităţii, iar prof. univ. dr. Romulus Lungu, prorector pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii al instituţiei de învăţământ superior din Bănie, a reiterat încercarea de înfiinţare a unei specialităţi în domeniul medicinei veterinare la Craiova.