Silviu Lung, fostul portar al „Științei” Craiova, dar și al Echipei Naționale de fotbal a României, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, după accidentul mortal pe care l-a provocat, în ianuarie anul trecut, în comuna doljeană Radovan. Dosarul a fost înregistrat și se va judeca la Judecătoria Craiova.
Accidentul s-a petrecut pe 8 ianuarie 2014, pe DE 579, drumul care leagă Calafatul de Craiova, în zona pădurii de la Radovan. Din cercetările polițiștilor Serviciului Rutier Dolj s-a stabilit că fostul portar al Universităţii Craiova și al Naționalei de Fotbal a României, în vârstă de 57 de ani, în timp ce circula la volanul unui autoturism Mercedes cu numărul DJ-89-SYL dinspre Calafat către Craiova, pe raza comunei Radovan, în condiții de ceață densă, a efectuat o manevră în urma căreia a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu un Renault Clio, condus de Constantin Dan Nițu, de 41 de ani, din comuna Moțăței. În urma impactului, Renaultul s-a făcut praf, șoferul pierzându-și viața. În autoturism se aflau cei doi copii ai săi, Andrei, de 15 ani, și Andreea, de 17 ani, ambii elevi în Craiova, care au fost răniți, fiind transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.
Acum, la mai bine de un an de la tragedie, după efectuarea tuturor expertizelor în cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată pe Silviu Lung pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. În rechizitoriu, anchetatorii au reținut că vina pentru impact îi aparține lui Lung, care circula cu viteză mare, neadaptată la condițiile meteo-rutiere (83 – 89 km/h). Soția bărbatului decedat în accident, dar și fiica lui, care a fost rănită grav, totalizând 80 de zile de îngrijiri medicale, s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal. Dosarul a fost înregistrat pe 16 aprilie la Judecătoria Craiova.