Recital de vioară și pian

0
429

Filarmonica „Oltenia” dedică evenimentul muzical din această seară – un recital extraordinar susținut de violonistul Florin Paul și pianistul Mihai Ungureanu – Zilei Dreptului Internațional Umanitar. Recitalul are loc cu începere de la ora 19.00, în cadrul stagiunii de muzică de cameră a instituției, și oferă spre audiție Sonata nr. 4 în La minor, op. 23 de Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 3 în Re minor, op. 108 de Johannes Brahms și Sonata nr. 2 în Re major, op. 94a de Serghei Prokofiev. Preţuri bilete: 15 lei; 10 lei (elevi, studenţi, pensionari)

Florin Paul

Născut în anul 1958, la Lugoj, Florin Paul a început studiul viorii în oraşul natal (cu Iosif Willer), apoi la Timişoara (cu prof. Ilie Lina), continuându-l mai târziu la Conservatorul de Muzică din acelaşi oraş (cu reputatul maestru Ştefan Gheorghiu). Pentru scurtă vreme, în stagiunea 1981-1982, a fost angajat ca solist concertist al Filarmonicii de Stat Botoşani, post pe care l-a deţinut din nou între anii 2001-2002. În 1982, Florin Paul s-a stabilit în Germania, unde şi-a continuat pregătirea artistică perfecţionându-se sub îndrumarea prof. Wolfgang Marschner (la Freiburg) şi a marelui violonist Henryk Szeryng (în cadrul Academiei „Bach” din Stuttgart). În Germania, a ocupat succesiv postul de concertmaestru la Filarmonicile din Munchen şi Stuttgart, iar din 1994 la Orchestra NDR (Norddeutscher Rundfunk / Radioul Germaniei de Nord) – Hamburg.

Mihai Ungureanu

Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul Mihai Ungureanu apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt pe scena Filarmonicii craiovene. Ca student al Academiei de Muzică din capitală a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981 începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare. În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din Europa, America şi spaţiul asiatic (Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică Iran). De asemenea, participă frecvent în juriile unor importante concursuri internaţionale. A fost director general (1990-2000 şi 2003-2009) şi director artistic (2000-2003) al Filarmonicii „Oltenia”, acest din urmă statut fiind deținut și în prezent de muzician.