Judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat, ieri, pe Marin Pelea, doljeanul care a încercat să-l mituiască pe şeful Postului de Poliţie Unirea, la 10 luni de închisoare pentru dare de mită. Pentru că bărbatul este recidivist, fiind condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi băut, judecătorii de la Tribunal au dispus revocarea beneficiului suspendării şi au decis ca inculpatul să execute ambele pedepse, rezultând 2 ani şi 10 luni. Instanţa i-a menţinut arestarea preventivă, sentinţa putând fi atacată cu apel. Bărbatul a fost reţinut pe 26 februarie a.c., fiind prins în flagrant în timp ce încerca să-i dea agentului Cătălin Cică, şeful de Post de la Unirea, 1.600 de lei ca să-şi scape nepotul de un dosar penal.
Marin Pelea a fost trimis în judecată, pe 12 martie a.c., pentru dare de mită, iar bărbatul a decis să recunoască totul în faţa instanţei, chiar dacă în faza de cercetare a susţinut că şpaga pe care voia să o dea ar fi fost, de fapt, un împrumut cerut de şeful Postului de Poliţie Unirea. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pe 25 februarie, Cătălin Cică, şeful Postului de Poliţie al comunei Unirea, a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj că Pelea Marin i-a promis 2.500 de lei, dacă va instrumenta dosarul astfel încât Vasile Ică, nepotul său, să fie exonerat de răspundere penală în acest dosar.
Pe 26 februarie a.c., Marin Pelea a venit la Postul de Poliţie însoţit de nepotul său. Cei doi au intrat în biroul lui Cătălin Cică, iar în timp ce poliţistul îl audia pe Ică, Marin Pelea, i-a cerut să instrumenteze dosarul în aşa fel încât nepotul său să nu suporte consecinţe penale, după cum rezultă şi din transcrierea înregistrării convorbirilor, ataşată la dosar: «La un moment dat, inculpatul i s-a adresat denunţătorului afirmând „Ia fi atent! Îl mai trimiţi undeva de aici? (n.r. – dosarul) i-am dat foc şi cu asta basta”, replica denunţătorului fiind „nu-i dăm nici un foc, îi dăm propuneri corespunzătoare”, pentru ca inculpatul să continue „mi-l dai mie!”, iar denunţătorul să afirme „cum să-ţi dau ţie dosarul?! Odată ce e înregistrat trebuie să dăm soluţie legală prin parchet. Mă înţelegi?”. Deşi denunţătorul i-a comunicat că dosarul va fi instrumentat în condiţii legale, soluţia urmând a fi adoptată de către parchet, inculpatul i-a promis din nou denunţătorului suma de 1.500 lei: „mie spune-mi preţu’ şi cât ceri, atâta îţi dau! cinşpe e bine?” denunţătorul „ce cinşpe?”, inculpatul „milioane”. Denunţătorul l-a întrebat pe inculpat „ce cinşpe milioane bă? pentru ce?” pentru ca inculpatul să răspundă „pentru aia!”. Discuţia dintre inculpat şi denunţător referitoare la dosarul penal instrumentat de cel din urmă a continuat, inculpatul întrebând „păi şi nu e bine cinşpe milioane…pentru ca dosarul acesta să nu mai fie, să nu mai… di colo colo”».
Văzând că poliţistul îi spunea că dosarul va fi soluţionat legal, Pelea a revenit la Post în jurul orei 15.30, de această dată singur. A intrat în aceeaşi încăpere în care fusese anterior, şi i-a pus pe birul 1.600 de lei. «În timpul discuţiei purtate cu denunţătorul, inculpatul i-a pus pe birou denunţătorului suma de 1.600 lei, afirmând „ia colea, zisăi că pe tine nu te…. da fi atent! Asta să nu-i cauzeze la dosarul celălalt, asta vreau eu să…”», după cum se mai arată în rechizitoriu. Echipa operativă a intrat în birou, Marin Pelea încercând să scape declarând că venise pentru a-i aduce poliţistului suma de 1.600 lei cu titlu de împrumut, pentru că îi ceruse agentul cu vreo două săptămâni în urmă.
A ajuns după gratii, iar ieri a fost condamnat la închisoare cu executare, chiar dacă şi-a recunoscut fapta şi a cerut să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă. Judecătorii de la Tribunal l-au condamnat la 10 luni de închisoare pentru dare de mită, însă au dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare primită prin sentinţa penală nr. 108 de pe 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Calafat (pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice), dispunând ca inculpatul să le execute pe amândouă, în total, 2 ani şi 10 luni de închisoare. Instanţa a menţinut arestarea preventivă a bărbatului, i-a confiscat cei 1.600 de lei pe care voia să-i dea şpagă şi l-a obligat la plata sumei de 900 de lei cheltuieli judiciare. Sentinţa poate fi atacată cu apel.