Piţurcă: „Facem echipă, luăm şi palmaresul”

0
399

Antrenorul oltean a anunţat că deja mai mulţi sponsori s-au oferit să susţină proiectul

Victor Piţurcă

Prezent în Craiova pentru iniţializarea proiectului unei noi echipe de fotbal, Victor Piţurcă a declarat că aceasta va activa în liga secundă şi va prelua treptat palmaresul celei care este deţinută de Adrian Mititelu. „Ne vom interesa cum s-a putut face acest proiect, pe care vrem să-l facem şi noi, la Târgu Mureş. Apoi vrem să luăm o echipă din liga secundă care să devină reprezentanta oraşului Craiova. Ştim că palmaresul şi culorile sunt foarte importante pentru suporteri şi noi ţinem să le avem. Oricum, Cristescu şi Neagoe au discutat cu „Bădiţă” (Pavel Badea, n.r.) problema aceasta şi se pare că la el este palmaresul echipei până în 1991, aşa că vom găsi o soluţie. Noua echipă va avea nevoie de un buget de 3 milioane de euro în liga secundă, pentru că trebuie să ne gândim şi la viitor, plănuim să ne batem la titlu în câţiva ani. Probabil va fi în aceeaşi serie cu Universitatea. Încă nu s-a stabilit ce nume i se va pune, dar probabil Ştiinţa Universitatea Craiova. Noua echipă pe care doresc să o fac este una de care îmi doresc ca suporterii să fie mândri. Chiar dacă va mai putea juca în liga secundă, dacă nu va fi exclusă, nu cred că este posibil ca echipa lui Mititelu să mai joace pe „Ion Oblemenco”, pentru că îi expiră contractul. El a băgat nişte bani acolo pentru că echipa avea nevoie să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale, oricum nu 2,5 milioane de euro cât zice el, dar şi Primăria i-a dat 500.000 de euro apoi” a spus Piţi la postul local 3TV.

Găman şi Bărboianu vor veni alături de Piţi

În planul noii echipe Piţurcă vrea să includă şi jucători de la echipa lui Adrian Mititelu, dar şi pe Găman şi Bărboianu. „După câte îi ştiu eu pe Găman şi Bărboianu ei sunt olteni adevăraţi şi cred că vor să se întoarcă la echipa Craiovei. Iar noi asta vrem să facem – o echipă a Craiovei, nu a unei persoane sau a copiilor săi. În plus, şi alţi jucători de la echipa lui Mititelu doresc să participe la acest proiect şi le vom oferi această şansă. Mi-aş dori ca în această echipă să predomine oltenii, dar vom aduce şi alţi jucători de valoare pentru a face performanţă” a declarat fostul selecţioner. Cât despre implicarea lui Gigi Neţoiu sau a altor oameni de afaceri, Piţi a precizat: „Eu sunt prieten cu Neţoiu, dar el nu va face parte din acţionariat, va fi sută la sută echipa oraşului, iar apoi vom aduce sute de sponsori alături de această echipă. Mulţi oameni din Bănie care nu au dorit să bage bani la fotbal din cauza lui Mititelu îşi vor putea acum asocia imaginea cu noua echipă. Este posibil şi sunt semnale ca şi frima Ford să se alăture, fiind vorba de un proiect al oraşului Craiova.