Sorin Cîrţu este de părere ca în cazul în care Adrian Mititelu nu renunţă la Universitatea Craiova, oraşul ar trebui să marşeze la ideea lui Victor Piţurcă de a se crea o nouă echipă. „Normal ar fi ca, în cazul în care nu reuşeşti ceva, să îţi faci o autocritică şi să te dai deoparte. Aşa am făcut şi eu când echipele mele nu au mers, aşa ar trebui să facă şi Mititelu. Cel mai probabil, el nu îşi va plăti datoriile, iar echipa va fi dezafiliată. Dacă nu ai bani să faci o echipă profesionistă, dă-te, bă, băiatule deoparte. Nu vreau să se interpreteze că instig la violenţă, dar Craiova ar trebui să renunţe la echipa asta şi să îşi facă o alta”, a spus Sorin Cîrţu.