Din 19 aprilie, aproape un miliard de oameni, mai exact 970 milioane, vor fi chemaţi la vot în India pentru alegerile legislative. O provocare logistică, pentru cea mai mare democraţie din lume. 6 săptămâni va dura procesul de vot. La fiecare rundă de alegeri, India îşi bate propriul record. În 2019, pe listele electorale au fost înscrişi 900 milioane, din care 615 milioane au votat efectiv (67% rata de participare) potrivit Comisiei electorale, care a anunţat 5,5 milioane aparate electronice, cu peste un milion de secţii de votare, în întreaga ţară, unele în munţii Himalaya. Legile electorale impun ca fiecare alegător să se afle la cel mult 2 km de o secţie de votare. Oficialii comisiei au înfiinţat o cabină de votare la altitudinea de 4650 m, într-un sat din Himachat Pradesh, adânc amplasat în Himalaya. India are 2660 partide politice înregistrate şi peste 8000 de candidaţi vor încerca să obţină mandatul parlamentar. În realitate două partide domină viaţa politică indiană: BJP, al lui Narendra Modi (73 ani) şi Partidul Congresului, acum în opoziţie, condus de familia lui Nehru, Gandhi. În 2019, BJP a câştigat 303 mandate, iar coaliţia sa 355, în timp ce Partidul Congresului a câştigat 55 de mandate şi doar 91 cu aliaţii săi. Votul va începe pe 19 aprilie, cum spuneam şi se va încheia pe 1 iunie cu 7 faze de vot: 19, 26 aprilie, 7 mai, 13 mai, 20 mai, 25 mai, 1 iunie. 18 milioane de indieni votează pentru prima dată.