Încă din Duminica Floriilor, continuând cu Săptămâna Mare şi până la Sfintele Paşti întâlnim numeroase tradiţii, obiceiuri, dar şi superstiţii. Ca şi în cazul celorlalte sărbători, substratul creştin constituie, în cea mai mare parte, un pretext pentru interpretarea populară a semnificaţiilor acestei zile. Reprezentări legate de „lumea cealaltă” – populată, printre alţii, de Blajini –, desfăşurarea unor ritualuri ca spălatul cu apa în care s-au pus un ou roşu şi un ban sau înconjurul casei cu „lumina” luată de la Înviere, datina ciocnirii ouălor, obiceiuri specifice ca Plugarul (celebrarea ieşirii oficiale la arat), completat într-o oarecare măsură de ceata Junilor braşoveni – toate acestea sunt specifice perioadei sărbătorilor pascale. După modelul Crăciunului, a doua şi a treia zi de Paşti cuprind ritualul familial al umblării cu pasca – petrecerea sărbătorii în cadrul familiei lărgite.
Lumina luată de credincioşi de Înviere are puteri tămăduitoare
Tradiţia spune că, atunci când se vine de la biserică, se ocoleşte casa cu lumânarea ţinută în mână la slujba de Înviere. «Această lumânare este păstrată şi, în decursul anului, poate fi aprinsă în clipe de primejdie (inundaţii, rupere de nor, grindină, furtună, fulger etc.). Atunci, aprinzând-o şi ocolind casa cu ea, spun: „Fugiţi, necuraţi / Fugiţi, voi, spurcaţi, / De casa noastră / Nu v-apropiaţi”», notează etnograful Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile de români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994). Se crede, de asemenea, că această lumină pe care credincioşii o iau are puteri tămăduitoare, iar lumânarea cu care a fost adusă lumina în casă este binefăcătoare şi de aceea nu trebuie aruncată. Atunci când cineva este încercat de griji, de boală sau de un necaz mare se spune că e bine să aprinzi această lumânare.
Dimineaţa să te speli cu apă neîncepută, în care ai pus un ou roş şi un ban
Sosiţi de la Înviere, toţi membrii familiei e bine să se spele într-un vas în care se află, pe lângă apă proaspătă şi curată, unul sau mai multe ouă roşii şi câţiva bani de aur ori de argint. „Oul se pune pentru ca oamenii să fie uşori, roşii şi sănătoşi ca oul, iar banii, ca să le meargă bine peste tot anul, să fie curaţi ca argintul şi ca aurul şi să aibă bani de ajuns”, spune folcloristul Simion Florea Marian. În unele zone se adaugă şi o frunză de urzică, uneori substituită cu un fir de iarbă. „Banul se zice că închipuieşte banii cu care Iuda a vândut pe Hristos, iar oul cel roş, sângele lui Hristos care s-a vărsat pe cruce”, scria Ion Creangă.
Toţi cei ce ciocnesc ouă roşii se vor vedea pe cealaltă lume
Tradiţia populară ne spune că ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească de pe masă. Ouăle vopsite astfel sunt singurele care pot fi date de pomană pentru sufletul celor trecuţi în eternitate.
„După ce gustă din pască, ouă şi celelalte alimente sfinţite, mănâncă. După masă, se ciocnesc ouăle: întâi soţii, apoi copiii cu părinţii, părinţii cu celelalte rude etc. Se crede că toţi cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealaltă lume. Omul căruia oul se ciocneşte sau se sparge primul este mai slab şi va muri mai curând. Cel căruia i s-a spart oul trebuie să-l dea celui cu oul mai tare”, mai scrie Simion Florea Marian, adăugând: „Se pot ciocni ouă roşii până a treia zi după Paşti, până în ziua de Ispas sau chiar până la Duminica Mare. De la Duminica Mare până la Paştele următor nu se ciocnesc ouă roşii”.
Cojile de ouă dau de ştire şi Blajinilor că sosesc Paştile
Artur Gorovei, în „Credinţi şi superstiţii ale poporului român” (Ed. „Grai şi suflet – Cultura naţională”, Bucureşti, 1995), scrie că „în ziua de Paşti să nu arunci ghiocile ouălor roşii afară, că-ţi arunci norocul şi rodul”. „Cojile de ouă cu care se face Paştele să le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să deie de ştire şi Blajinilor că sosesc Paştile”, adaugă etnograful. Cine sunt Blajinii? «Reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, ale moşilor şi strămoşilor tuturor. (…) Blajinii, hotarul dintre „lumea de aici” şi „lumea de dincolo”, trăiesc pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Soborul Pământului. Blajinii sunt oameni credincioşi, buni la suflet, blânzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău. Deşi duc o viaţă austeră, cu posturi severe, ei nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Paştele. Blajinii află de sărbătoarea Paştelui cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roşu aruncate în apa curgătoare în vinerea sau sâmbăta de Săptămâna Patimilor», ne spune Ion Ghinoiu în „Obiceiuri de peste an” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997).
Conform altui, obicei persoana care a păstrat un ou roşu timp de patruzeci de zile de la Paşte, iar acel ou nu s-a stricat, va avea parte de noroc tot timpul anului. Pe vremuri, cine voia să-şi protejeze recolta de grindină sau secetă folosea un ou roşu. Astfel, în unele regiuni ale ţării ouăle roşii se îngroapă în pământurile cultivate, cu credinţa că acestea vor fi ferite de grindină, inundaţii sau alte dezastre naturale.
***
Conform tradiţiei populare, la Paşti e bine să pui, de o parte şi de alta a pragului casei, glii de iarbă verde, ca tot anul să ai în casă belşug şi roadă bună. Zice-se că, dacă plouă în ziua de Paşti, tot timpul până la Rusalii va fi ploios; dacă bate grindină, anul va fi mănos.
- „Cine moare în ziua de Paşti sau în Săptămâna Luminată sau chiar în intervalul Înviere – Duminica Tomei (sau până la Ispas, Înălţarea Domnului, Duminica Mare), pentru că în timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar ale iadului închise, acela va merge de-a dreptul în rai, chiar dacă ar fi făcut multe păcate, căci toate i se iartă. În acest sens, de Înviere se scoate uşa din mijloc a altarului”. (Simion Florea Marian)
- „Celor ce mor sau se înmormântează în zilele Paştelor li se pune în mâna cea dreaptă un ou roşu, ca semn că au răposat în zilele Învierii, şi pe care îl arată dracilor la vămi, iar aceştia, văzând oul roşu, îl lasă de trece nevătămat, oricâte păcate ar fi făcut”. (Artur Gorovei)
„Junii Braşovului: ceata se constituie în ziua de Buna-Vestire sau de Florii. În ziua de Paşti, după ce au asistat la vecernie, încep hora junilor. În timpul jocului vătaful, apoi armaşii şi junii de rând aruncă de câte trei ori buzduganul. A doua zi, însoţiţi de lăutari, colindă pe la casele cu fete mari, pentru a aduna ouă roşii şi bani, vin pentru masa junilor, la care participă întreaga colectivitate. În schimbul unei taxe, oricine poate arunca buzduganul. Ceata îşi continuă activitatea timp de o săptămână, până în Duminica Tomei”. (Simion Florea Marian)
