Până la urmă ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a acceptat să participe la emisiunea „Test de stres” de la Realitatea TV. L-am auzit vorbind, răspunzând la întrebări incomode, dând explicaţii puerile. Admiţând starea de disconfort în care se afla, părea oricum din altă lume. A încercat unele eschive, dar, neajutat de o logică teafără şi de argumente convingătoare, a derapat în derizoriu. Când ministrul sănătăţii afirmă că în România „este sport naţional internarea în spital”, adică românii ar fi irepresibil ispitiţi de „o asemenea fericire”, mare lucru nu mai e de spus. De fapt, Attila Cseke, reprezentant al UDMR în Guvernul Emil Boc, nu are nici o vină. El nu se revendică de la vreo experienţă concretă în domeniu, nu a condus în viaţa lui o unitate spitalicească, dar belelele vieţii l-au adus într-o asemenea demnitate, în care şi predecesorii săi, mult mai versaţi, familiarizaţi cu domeniul de activitate, au avut nu puţine dificultăţi. Şi acum, iată o mostră de argumentare: „Dacă mâine se deschid 300 de spitale în România, şi, credeţi-mă, ştiu ce spun, toate spitalele se vor umple, pentru că managementul are interesul să umple spitalele de pacienţi, pentru că o parte a personalului medical are interesul să interneze”. Attila Cseke nu ştie ce vorbeşte şi lasă sentimentul că personalul medical este retribuit „în acord global”, adică la numărul de pacienţi luaţi în evidenţă. Imaginându-şi haosul creat „drept reformă” a scos lumea în stradă, în câteva localităţi ale ţării. Şi ceea ce a urmat am văzut prin intermediul televiziunilor de ştiri. Cum explică această stare de fapt „iscusitul ministru al Sănătăţii”? Să mai redăm un citat din ceea ce a spus la Realitatea TV: „90% dintre pacienţii din aceste spitale (n.r. – e vorba de cele desfiinţate) au fost lăsaţi să plece acasă pentru că nu mai aveau nevoie de îngrijiri medicale. Doar 10% dintre ei au necesitat să fie transferaţi. Un indicator care trebuie să vă dea de gândit. Ce fel de îngrijiri medicale avem la aceste spitale dacă numai 10% aveau nevoie în continuare de îngrijiri medicale?”. Datele statistice folosite de ministrul sănătăţii sunt, din nefericire, eronate şi nu bat, evident, cu realitatea din teren. Dar am înţeles ce vrea Attila Cseke să spună. Statul nu e pentru oricine. Doar pentru o parte din cetăţeni îşi poate asuma răspunderea îngrijirii şi protejării lor. Ceilalţi să se descurce pe cont propriu. Ar fi fost mai corect să spună că, potrivit reformei iniţiate, doar „puturoşii” se internează în spital şi de aceştia trebuie scăpat. Fără vorbe de prisos, Attila Cseke, o emblemă a incompetenţei, trebuie demis în regim de urgenţă. Restul sunt vorbe goale.