Cristian Vasilcoiu : ” România are nevoie de ajutor şi pentru companiile ale căror lanţuri de aprovizionare sau pieţe de desfacere sunt afectate de conflictul armat din Ucraina”

0
377

Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Cristian Vasilcoiu, a participat astăzi la o întâlnire cu miniştrii S&D ai Muncii din UE, în prezenţa comisarului european pentru Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, concluzia fiind că este nevoie de intervenţia urgentă a Comisiei Europene în criza refugiaţilor din Ucraina, dar şi pentru susţinerea companiilor din ţările afectate deja şi protejarea locurilor de muncă.

La rândul său Cristian Vasilcoiu a transmis că România are nevoie de ajutor şi pentru companiile ale căror lanţuri de aprovizionare sau pieţe de desfacere sunt afectate de conflictul armat din Ucraina, dar şi pentru apărarea locurilor de muncă din cadrul acestora. “Primul punct pe ordinea de zi a Consiliului EPSCO de la Bruxelles, care se desfăşoară sub preşedinţia franceză a Consiliului UE, este situaţia din Ucraina. Statele membre condamnă agresiunea din Ucraina, felicită ţările care au graniţă comună pentru ajutorul oferit refugiaţilor şi promit ajutor european. Am transmis că avem nevoie de ajutor şi pentru companiile româneşti ale căror lanţuri de aprovizionare sau pieţe de desfacere sunt afectate de conflictul armat, dar şi pentru apărarea locurilor de muncă din cadrul acestora”, a scris Vasiloiu, pe pagina sa de Facebook.

Reprezentantul MInisterului  Muncii din România mai spune că ministrul portughez al Muncii, Solidarității și Securității Sociale, Ana Mendes Godinho, oferă României sprijin în criza ucraineană, dar se angajează și să discute la nivelul CE, pentru ca țara noastră să primească sprijin pentru companiile românești afectate și pentru menținerea locurilor de muncă aflate în pericol, din cauza conflictului din Ucraina.