A XIII-a ediţie a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” îşi deschide porţile şi, în parteneriat cu teatre din Bucureşti şi din ţară, dă startul lunii altruismului! O lună martie plină de spectacole de teatru jucate întru sprijinul artiştilor care au nevoie de ajutor.
În urma apelului UNITER, 10 teatre din Bucureşti şi 16 din ţară au programat pe tot parcursul lunii martie, şi nu numai, spectacole ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.
Între acestea, şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, care, pe data de 4 aprilie, va prezenta spectacolul „Ultimul amant fierbinte” de Neil Simon, în regia lui Mircea Cornişteanu, care semnează şi versiunea scenică. Scenografia este realizată de Viorel Penişoară-Stegaru, iar traducerea îi aparţine lui Petre Bokor. Din distribuţie fac parte Adrian Andone, în rolul titular, Gabriela Baciu, Iulia Colan şi Geni Macsim. Premiera spectacolului a avut loc în urmă cu 3 ani.
Au mai răspuns campaniei Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklos” şi Compania „Liviu Rebreanu”, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoşani, Teatrul „Szigligeti” Oradea, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin”, Teatrul German de Stat şi Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara.
„Alătură-te campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un imens ajutor”, este apelul iniţiatorilor campaniei. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.