Ţicleanu: „Universitatea Craiova redevine o mândrie naţională”

0
468

Prezent în Bănie pentru a susţine un curs de perfecţionare destinat antrenorilor şi scouterilor craioveni, din postura de manager al departamentului de scouting din cadrul FRF, Aurică Ţicleanu a declarat că se mândreşte cu rezultatele echipei la care s-a format şi crede că aceasta redevine treptat „o mândrie naţională”.  „Mi s-a oferit ocazia să încep acest program al Şcolii de Antrenori în Craiova, aici unde sunt mulţi dintre colegii mei. Îmi place faptul că se joacă din nou fotbal în Craiova, cu stadionul plin, ca pe vremuri. Mă bucur să văd fraţii mei în conducerea echipei şi pe banca tehnică. Universitatea redevine o mândrie naţională. Sunt convins că echipa noastră va ajunge din nou în cupele europene, întrucât cred că „omul sfinţeşte locul“, iar odată cu venirea lui Sorin Cârţu şi Emil Săndoi acest proverb a căpătat consistenţă. Îmi creşte inima de bucurie când văd cum merge echipa. La Craiova se va construi o bijuterie de stadion şi e nevoie de o echipă a oraşului extrem de puternică“.

„Este normal ca prima prezentare a lui Aurică Ţicleanu să fie la Craiova, el ştie că tot ce facem este pentru Universitatea Craiova şi implicit pentru fotbalul românesc” a adăugat şeful scouterilor Craiovei, Gheorghiţă Geolgău.

„L-am chemat pe Aurică Ţicleanu pentru a oferi sfaturi antrenorilor de la copii şi juniori, aşa că am invitat toate cluburile din oraş, fără excepţie, la această întrunire” a spus Silviu Bogdan.