DNA cere încuviinţarea Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea lui Dan Şova

0
381

Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu. Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

            Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice Potrivit unui comunicat de presă al procurorilor anticorupţie, din actele de urmărire penală a rezultat că în perioada 2007-2009, Dan Şova a semnat mai multe contracte şi acte adiţionale încheiate între Complexul Energetic Rovinari (CER) şi Complexul Energetic Turceni (CET) pe de o parte şi SCA “Şova şi Asociaţii” pe de altă parte.

        De asemenea, procurorii au ajuns la concluzia că, în calitate de “avocat coordonator” – menţiune trecută expres în toate aceste contracte -, a participat la mai multe discuţii legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER şi CET şi la alte instituţii, contribuind efectiv la încheierea acestor contracte şi acte adiţionale. În plus, el a oferit şi consultanţă juridică, în baza acestor contracte şi acte adiţionale. “La data de 20 februarie 2015, prin apărător ales, au fost depuse la dosarul cauzei un număr de 11 procese – verbale, întocmite în perioada 2005-2009, ale Adunării Generale a Asociaţilor Societăţii Civile de Avocaţi “Şova şi Asociaţii”, neştampilate însă semnate indescifrabil de suspectul Şova Dan-Coman şi de alte două persoane. De asemenea, în cursul lunii februarie 2015 au fost efectuate percheziţii şi audieri”, susţin procurorii DNA.

             În legătură cu aceste documente, procurorii au suspiciuni că sunt false, în sensul că sunt antedate, prezintă o stare de fapt inexistentă la datele respective, iar conţinutul lor este conceput astfel încât să corespundă interesului actual al lui Şova, pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexurile energetice Rovinari şi Turceni. “Concret, în urma administrării materialului probator, a rezultat că, în perioada decembrie 2005 – ianuarie 2009 s-au adoptat aproximativ 20-30 hotărâri care au avut alte puncte pe ordinea de zi decât cele consemnate în toate cele 11 procese-verbale. Caracterul fals al celor 11 înscrisuri relevă întreprinderea de acţiuni de o gravitate deosebită din partea suspectului Şova Dan-Coman, activitate infracţională orientată în mod vădit în scopul obstrucţionării anchetei fapt ce periclitează grav obiectivele de interes public ale urmăririi penale şi implicit ale înfăptuirii justiţiei penale în general”, mai arată procurorii. Conform DNA, “plăsmuirea” conţinuturilor celor 11 procese-verbale de către senatorul PSD este, în sine, o activitate infracţională prin care s-a încercat inducerea şi acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate.

               În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.