Un meci de tenis cu „reprezentantul Guvernului”

0
139

Domnul Marius Deca, reprezentantul Guvernului în teritoriu, practică tenisul de câmp. În timpul liber şi în cel pe care şi-l face liber. Tenisul de câmp îi face bine, adică îl relaxează, remontează şi îl fereşte de kilogramele în plus. Peste toate, mai uită de problemele judeţului, care îl năpădesc precum ierburile campestre grâul fraged, pornit în vegetaţie. Este şi motivul pentru care, uneori, se supără pe birocraţii din subordine, pentru faptul că îl reţin în sediul Prefecturii, când şi-ar dori o partidă de tenis în vecinătatea Parcului Romanescu, cu parteneri anunţaţi în prealabil. Să nu uităm: bine că s-a încălzit vremea afară, a ieşit şi soarele, primăvara, ce mai încolo şi încoace, îşi intră în drepturile legitime. Pe terenurile de tenis, unde Marius Deca îşi perpetuează hobby-ul, se poate trece la echipamentul de sezon. Omul Guvernului în teritoriu, afirmă cei care l-au văzut „la treabă”, serveşte bine. Uneori peste aşteptări. Cu schepsis adică. A servit, de pildă, bine când deputatul liberal Mihai Viocu l-a desemnat succesor al Elenei Costea, cu câteva „duble greşeli”, după un intermezzo la APIA Dolj, unde a dobândit, după doar câteva zile, dreptul de a face tenis de câmp nu doar în afara programului, ci şi atunci când are sparring-partener. Câteva partide neuitate a făcut Marius Deca înaintea Conferinţei Extraordinare Judeţene a PSD. A avut procentaj bun la primul servici şi, implicit, recunoaşteri rotunde. Să nu ne lungim cu vorba: evoluţii promiţătoare. Avea să crească frumos. Dar a urmat o perioadă mai anostă, încât uneori a avut impresia că răufăcătorii „înalţă” noaptea fileul. Şi, colac peste pupăză, s-a mai întâmplat şi povestea asta a liberalilor, care au ieşit „nechibzuit” de la guvernare, lipsiţi de orice milă faţă de oamenii lor din teritoriu. Unii preocupaţi şi de tenis. Dar să nu ne pripim: Marius Deca nu mai aparţine liberalilor, le-a spus demult ciao, arrivederci, adio, devenind funcţionar public, pregătit de dobândirea statutului de înalt funcţionar public. Şi vorbă veche, neaoşă, „noi, din stimă şi onoare/ne lipim de cel mai tare”. Ne imaginăm acum o partidă de tenis între Marius Deca şi Claudiu Manda de la social-democraţii doljeni, liderul acestora, deputat, să nu fim bănuiţi de uzurpare. Nici nu ar apuca să trimită, din terenul său, mingea spre terenul advers, Claudiu Manda, şi ar răsuna contemplarea: „Fantastic!” „Excepţional!”, „Nici Nadal, Djokovici sau Federer nu o scotea pe asta!”. Şi tot aşa … Şi riscând, opinăm că Marius Deca nu ar face ghem şi set nici pe greşelile inerente ale lui Claudiu Manda. Şi tocmai atinsese o bună formă sportivă, prin antrenamentele asidue de care vorbeam.