“Cartea Recordurilor Verzi” este cel de al şaselea proiect al Programului Naţional “Alfabetizarea ecologică a populaţie” care se desfăşoară în perioada martie-septembrie 2013. Prin acest proiect se urmăreşte obţinerea de performanţe, cooperare în vederea rezolvării problemelor de mediu şi disponibilitate de a accepta responsabilităţi pentru a face schimbări reale în viaţa şcolară.
Programul este derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Ministerul Educaţiei, reprezentanţii Agenţiei de Mediu şi Muzeul Olteniei. «Nevoia unei noi strategii ce vizează educaţia viitorului cetăţean, privind comportamentele, deprinderile elementare şi, mai ales, atitudinile, acceptarea unei schimbări reale, implicarea directă, creativă şi eficientă a şcolii, grija pentru mediu, respectarea unor reguli şi, de ce nu, idei pentru o legislaţie în beneficiul naturii, sunt doar câteva considerente de ordin valoric care au convins că trebuie continuat Programul Naţional „Alfabetizarea ecologică a populaţiei”, într-o forma creativă şi convingătoare pentru societatea în care trăim», precizează organizatorii proiectului “Cartea Recordurilor Verzi”.
Problemele de mediu pe care şcolile le-au identificat în cele 5 proiecte ale Programului, pe care chiar le-au rezolvat la nivel local, asumându-şi rolul de voluntari, vor avea efecte asupra mediului, asupra estetizării spaţiilor din unităţile şcolare şi asupra comunităţii locale. Blogul „Vorbedeverde” stă mărturie pentru cei ce doresc să cunoască beneficiile acestui program.
Alte obiective ale proiectului „Cartea Recordurilor Verzi”sunt: cooperare în vederea rezolvării problemelor de mediu şi disponibilitate de a accepta responsabilităţi pentru a face schimbări reale în viaţa şcolară, căpătând calităţi de învingători în lupta cu deşeurile, cu mentalităţile, dar permanent cu speranţa reuşitei colective.