În urmă cu ceva timp, pe la sfârşitul anului trecut, Teodor Baconschi, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, convins că se află pe val, în perspectiva alegerilor de la Convenţia Naţională a PD-L, năzuia la o reaşezare doctrinară, lansând chiar proiectul „democraţiei creştine” pentru a îmbunătăţi dimensiunea răsăriteană a popularismului actual. Era animat chiar de „reunificarea şi reconstrucţia dreptei din România”, preluând şi îmbunătăţind un proiect de inginerie genetico-politică, la care trudise inoperant şi Valeriu Stoica. Mai multe mişcări coregrafice neinspirate, comise repetat, revendicarea primită a funcţiei de prim-vicepreşedinte al PD-L, unele eşecuri ale domeniului diplomatic pe care-l gestionează, l-au scos realmente din joc, după toate aparenţele. Încât la recentul CNC al PD-L, de la Palatul Parlamentului, numele lui Teodor Baconschi nu a mai apărut în nici una din taberele identificate, adică nici la reformişti, nici la fundamentalişti. Iar despre posibila altoire ideologică, dată ca certă, cu viziunea democrat-creştină, nu s-a mai suflat o vorbă. Tocmai când Teodor Baconschi se arăta optimist şi propovăduia că prin asumarea acestei viziuni „PD-L poate să răspundă aşteptărilor adevăratei majorităţi a românilor” (apud „Creştinism şi Democraţie” 2010, Ed. „Curtea Veche”). Poate ceea ce cerea Teodor Baconschi era o soluţie pentru un partid fără doctrină, cum este PD-L, deşi clientela de cumetrie substituie orice altă convingere. De altfel, în repetate rânduri, am auzit că „PD-L este un partid al primarilor şi nimic altceva”, augmentând acutizarea cacofoniei doctrinare care-l zguduie. Însuşi Teodor Baconschi spunea, în cartea menţionată: „PD-L are nevoie de o doctrină şi de o identitate nouă nu numai în statut, ci şi în mintea militanţilor, a susţinătorilor intelectuali, a electoratului său. PD-L are nevoie de oameni credibili şi de politici de dreapta eficiente”. Noroc cu Emil Boc, care îşi face timp să ne înştiinţeze, din când în când, că este de dreapta, după ce a fost de stânga şi nu a fost recepţionat în 2005 de Partidul Socialiştilor Europeni. Cu toate acestea, premierul Emil Boc vrea să apere ţara de “alianţa socialistă” (USL), adică de social-democraţi, liberali şi conservatori,care, dacă ar veni la putere, ar face praf creşterea economică insignifiantă de zero la sută.Sigur, lumea aşteptă să vadă lucrurile urnindu-se în direcţia cea bună. În rest, vremea arborilor doctrinari nici nu a trecut, nici nu a sosit. Om subţire, rafinat, bine crescut, Teodor Baconschi nu a fost înţeles de colegii săi de partid, deşi, „ca să se dea pe brazdă, ca orice băiat deştept, a cultivat bunul simţ, atitudinea civilizată”, şi deloc obedienţa greţoasă, cum l-a văzut o ţară întreagă într-o împrejurare care nu mai trebuie amintită. „Aruncaţi în realitatea europeană, ne spune şeful de la Externe, trecem examenul dacă scoatem din manşetă fiţuica şi din flaşnetă lozinca”. Bine grăit, după cum ne-am convins în cazul Schengen.
