Prins cu peste 80 de litri de alcool fără acte

0
513

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, cu sprijinul lucrătorilor SJIPI Dolj, l-au prins, în cursul zilei de vineri, în zona Autogării Nord din Craiova, pe Marius Spârlea, 28 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, cu două sacoşe în care avea 86 de litri de alcool dublu rafinat de 96º. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma cercetărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit faptul că bărbatul, care locuieşte fără forme legale în Craiova, achiziţionase alcoolul din Republica Serbia şi intenţiona să-l valorifice în municipiul Craiova, valoarea acestuia fiind de aproximativ 1.900 lei. “Cantitatea de alcool a fost predată reprezentanţilor Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în vederea confiscării, cel în cauză fiind sancţionat cu amendă în sumă de 20.000 lei în conformitate cu prevederile OG nr. 92/2003, privind Codul fiscal”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.