În România, din 2022, ziua de 15 februarie este marcată ca Ziua Națională a Lecturii. Pe 15 februarie s-au născut două personalități culturale de seamă ale României, cu un rol important în dezvoltarea educației românești și în promovarea lecturii: Titu Maiorescu — politician și critic literar, fondatorul societății literare Junimea; Spiru Haret — renumit matematician și ministru al Educației, cunoscut pentru dezvoltarea sistemului educațional modern al țării noastre.
![](https://cvlpress.ro/wp-content/uploads/2025/02/479193362_1441110947046951_6655066407957149798_n-280x210.jpg)
În această săptămână, în majoritatea unităților școlare din județul Dolj sunt organizate activități dedicate promovării lecturii ca fundament al învățării și dezvoltării personale. Prof.
Irina Ștefana Broscaru, inspector școlar general adjunct, prof.
Zoia Ciciu, inspector școlar pentru educația timpurie și
Simona Bobea, managerul zonal al Asociației OvidiuRO, s-au aflat, ieri, la Grădinița Ocolna (parte integrantă a Liceului Amărăștii de Jos). Preșcolarii au avut parte de povești fascinante și activități interactive, care le-au stimulat curiozitatea și imaginația și le-au consolidat legătura cu lectura, învățându-i astfel cât de important este să te bucuri de lumea magică a cărților. Asociația OvidiuRO a dăruit cărți copiilor din comunitate. Această zi a fost o adevărată sărbătoare a cărților și educației, un prilej de a le insufla celor mici dragostea pentru citit încă de la vârste fragede.