Un buget pentru creșterea condițiilor din sistemul de educație

0
434

În România, educaţia a fost decenii la rând o preocupare care s-a rezumat la dezbateri şi modificări legislative. De 29 de ani, academicieni, profesori, politicieni, experţi în pedagogie, psihologi, istorici şi jurnalişti dezbat situaţia sistemului nostru de învăţământ şi prea puţini au fost cei care l-au ajutat cu adevărat.

După căderea regimului comunist, ţara noastră s-a lansat într-o cursă pentru schimbarea sistemului de educaţie şi adaptarea lui la criteriile occidentale. Modelul folosit a fost adoptarea unui curriculum foarte bun, dar extrem de rigid şi încărcat, cu standarde identice la nivel naţional, dar care menţin şi astăzi un învăţământ centralizat, cu cerinţe şi aşteptări foarte mari, dar cu alocări şi condiţii insuficiente pentru a le satisface.

Toate aceste lucruri au dus la o dezamăgire naţională în ce priveşte calitatea sistemului de educaţie. În nenumărate cazuri, cetăţenii şi-au pierdut speranţa în viitorul acestei ţări şi au decis să emigreze.

Întrebarea este cât vom mai continua aşa? Cât vom mai blama profesorii şi învăţâmântul românesc fără să le oferim ceva bun în schimb?

Iată câteva soluţii pe care noi, cei de la Partidul Social Democrat, le propunem:

1.Vrem să scoatem sistemul de învăţâmânt din paradigma profesorului prost plătit şi nemotivat de la care se cere să facă minuni. Un dascăl cu salariul mic, fără resurse, nu se poate gândi la performanţă. De aceea susţinem majorarea salariilor în educaţie. Am majorat în 2018, continuăm în acest an, iar până în anul 2022, va exista o creştere în medie în sistemul preuniversitar de aproximativ 90% comparativ cu salariile din 2016. E o creştere semnificativă şi un pas important către stimularea resursei umane.

2.Un alt obiectiv pe care ni l-am fixat şi asupra căruia lucrăm deja, este reducerea inegalităţilor de participare şi de rezultate în educaţie. Unităţile de învăţământ de la oraşe şi sate diferă. Este nevoie de o modernizare urgentă a şcolilor din mediul rural. Pentru asta au fost prevăzuţi bani în bugetul de stat pentru 300 de grădiniţe noi în anul 2019. Prin PNDL II am alocat bani pentru reparaţia, modernizarea sau construcţia de şcoli în localităţile unde primarii o cer.

3.Tot pentru combaterea inegalităţilor vom aloca 1,1 miliarde lei pentru implementarea unui nou program prin care vor fi asigurate rechizite pentru copii din învăţământul preuniversitar. Pe viitor ne propunem să extindem programul unei mese calde la şcoală.

4.Avem nevoie să dotăm unităţile de învăţământ cu tehnologie modernă, iar în acest sens 2 miliarde de lei sunt prevăzuţi pentru implementarea unor proiecte finanţate din fonduri europene în vederea modernizării procesului de predare-învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării, prin dotarea şcolilor cu table interactive.

Am menţionat doar câteva măsuri pentru anul în curs. Există o serie de propuneri care se află în dezbatere la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, iar majorarea bugetului ne va ajuta să le adoptăm în plenul Camerei Deputaţiolor. Nu vrem să facem un caz din majorarea cu 47% a bugetului pentru educaţie din acest an. Suntem conştienţi că este nevoie de mai mult. Ne-am propus să majorăm în fiecare an bugetul pentru educaţie pentru a atinge 6% din PIB în viitorul apropiat.

Florinel Stancu,  deputat PSD de Dolj