În prima manşă din optimile Champions League, deţinătoarea trofeului, Real Madrid, a câştigat cu 2-1 în deplasare cu Ajax Amsterdam. Olandezii nu pierduseră în actuala ediţie, dar au întâlnit echipa care a fost dusă de arbitri către ultimele trofee Champions League. Şi Realul şi-a continuat obieceiurile, chiar dacă s-a introdus arbitrajul video. “Lăncierii”, care au fost net superiori în joc madrilenilor, au deschis scorul prin argentinianul Tagliafico, însă arbitrul Skomina a inventat un ofsaid pentru a anula golul, în urma VAR. După pauză, Benzema a fructificat o acţiune a lui Vinicius, Ziyech a egalat, iar Lucas a marcat pentru oaspeţi în ultimul minut, după ce în prealabil îl faultase pe de Jong. Real este aproape de sferturi, dar tot cu ajutor din partea arbitrilor.
Ajax: Onana – Mazraoui, De Ligt, Blind, Tagliafico – Schone (Dolberg 73), van de Beek, De Jong – Ziyech, Tadic, Neres.
Real: Courtois – Carvajal, Ramos, Nacho, Reguillon – Modric, Casemiro, Kroos – Bale (L. Vazquez 61), Benzema (Asensio 73), Vinicius Jr. (Mariano 81).
Într-un alt meci, Tottenham şi Dortmund s-au duelat pe Wembley, Spurs câştigând cu 3-0. Gazdele au fost lipsite de Kane şi Delle Alli, iar oaspeţii de Reus şi Paco Alcacer, practic cei mai buni jucători ai celor două formaţii. Prima repriză a adus mai multe şanse pentru nemţi, dar acestea s-au răzbunat în actul secund. A fost o repriză de vis pentru fundaşul belgian Vertonghen, care a pasat pentru coreeanul Son la deschiderea scorului, apoi a avut o acţiune excelentă încheiată cu şut peste poartă şi în sfârşit a făcut 2-0. Golul 3 a venit de la spaniolul Llorente, abia introdus, care a reluat cu capul centrarea din corner a lui Eriksen.
Tottenham: Lloris – Alderweireld, Sanchez, Foyth – Aurier, Sissoko (Wanyama 90+1), Winks, Verthongen – Eriksen – Lucas (Llorente 84), Son (Lamela 90).
Dortmund: Burki – Hakimi, Toprak, Diallo, Zagadou (Schmelzer 77) – Witsel, Delaney – Sancho (Guerreiro 88), Dahoud, Pulisic (Larsen 87) – Gotze.