Decolare ratată! Avion ieşit de pe pistă la Aeroportul Craiova

0
388

Clipe de groază, ieri, pentru pasagerii unei curse Carpatair care trebuia să decoleze de pe Aeroportul Craiova către Timişoara. Cel mai probabil din cauza ninsorii, care a redus drastic vizibilitatea, şi a stratului de zăpadă de pe pistă, pilotul nu a mai putut controla aeronava, care a derapat, după mai multe manevre de redresare avionul blocându-se în zăpada de pe marginea pistei. Cele două elice s-au rupt în urma incidentului, iar o bună parte dintre cei 48 de pasageri aflaţi la bord au intrat în panică şi au sărit din avion în momentul când s-au deschis uşile, fără să mai aştepte montarea scărilor. Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost demarată o anchetă pentru a se stabili exact cum s-a produs evenimentul, iar aeroportul a fost închis, alte trei curse programate ieri fiind anulate.

Agitaţie mare şi panică ieri, în jurul prânzului, pe Aeroportul Craiova. O cursă a companiei Carpatair, care trebuia să decoleze la ora 10.15, către Timişoara, a încercat să plece puţin înaintea orei 11.00, însă a sfârşit cu cele două elice rupte, în zăpada de pe marginea pistei după câteva manevre care i-au băgat în sperieţi pe cei 48 de pasageri aflaţi la bord. Chiar şi după ce s-au văzut în siguranţă, în interiorul aeroportului, oamenii încă nu-şi puteau reveni. Cei mai mulţi şi-au făcut cruce, fericiţi că au scăpat… “Ce să vă spun… A pornit şi la un moment dat s-a înclinat pe partea stângă… Am zis că până aici mi-a fost… S-a dus apoi către dreapta şi a frânat, oprindu-se brusc. Am şi văzut o elice zburând în faţă. Şansa noastră a fost că s-a înfipt bine în zăpadă. S-a făcut fum, dar cred că de la frâne. Nu ştiu exact. Noi am sărit când s-a deschis uşa… Cred că în panică am intrat târziu, după ce eram deja jos, când m-am gândit cât de aproape am fost… Oricum, mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat! N-am mai trecut prin aşa ceva niciodată…”, ne-a povestit unul dintre pasageri, încă şocat de cele petrecute.

Nici autorităţile nu s-au mai confruntat cu un incident de acest fel, la faţa locului ajungând prefectul de Dolj, Nicolae Giugea şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Aceştia au dat asigurări că toţi pasagerii vor fi trataţi corespunzător şi despăgubiţi, mai ales că o bună parte dintre ei ar fi trebuit să plece către Italia, de pe Aeroportul din Timişoara.

Alte trei curse de ieri, anulate după incident

“Ne confruntăm pentru prima dată cu o situaţie de acest fel. Este o anchetă în desfăşurare, aşa că prea multe n-aş putea să vă spun acum. Cert este că aeronava trebuia să plece către Timişoara, rula pe pistă şi din cauze pe care nu le ştim încă, a ieşit în afara pistei. Cele două elice s-au rupt. Dintre cei 48 de pasageri două femei ai avut nevoie de îngrijiri medicale, însă nu a fost nimic grav. Una dintre ele am înţeles că este însărcinată şi s-a speriat rău, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar cea de-a doua acuza dureri la spate”, a spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Prefectul judeţului a dat asigurări că firma se va ocupa cum se cuvine de pasageri. “Avionul a intrat în zăpadă când mai avea cam 1.200-1.500 de metri până la capătul pistei. Am vorbit cu comandantul, cu reprezentanţii companiei şi au spus că îşi asumă responsabilitatea faţă de pasageri, care vor fi despăgubiţi. Reprezentanţii companiei aeriene au promis că vor lua legătura cu pasagerii şi că va fi rezolvată situaţia fiecăruia”, a spus Nicolae Giugea, prefectul de Dolj. Acesta a mai precizat că Autoritatea Aeronautică a deschis deja o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului, iar Aeroportul Craiova a fost închis.

Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a spus că pilotul verificase deja starea pistei, motiv pentru care întârziase şi decolarea cu mai bine de jumătate de oră: “S-a lucrat continuu, de aseară (n.r.- duminică seara), la deszăpezirea pistei. Pilotul acestei curse a văzut pista, a făcut rulajul şi a decis că poate să decoleze. Nu ştiu ce s-a întâmplat exact. Am reuşit să vorbesc cu copilotul care a zis şi el că nu ştie ce s-a petrecut, doar că, la un moment dat, s-a trezit pe dreapta, în zăpada de pe lateralele pistei. Aeroportul va fi închis. Mai aveam astăzi (n.r.-ieri) trei curse, două aterizări şi o decolare, care vor fi anulate”.