Principala ocupaţie a Coaliţiei de guvernare, orice nenorocire s-ar întâmpla în ţară, rămâne data la care vor fi organizate alegerilelocale. După Decizia 51 din 25 ianuarie a.c., a Curţii Constituţionale, prin care Legea alegerilor comasate au fost declarate neconstituţionale, alegerile locale ar trebui organizate în prima duminică din luna iunie, adică pe 3. Ieri, surse participante la şedinţa Coaliţiei, au anunţat că de principiu s-a stabilit data de 10 iunie a.c., pentru alegerile locale. De ce? Nimeni nu a dat o explicaţie.
Cu ţara sub nămeţi partidele de la guvernare stau şi discută despre alegeri şi cărţi de alegător. Se pare că în şedinţa de luni, când şcolile erau închise în mai multe judeţe, şi unele localităţi s-a declarat stare de alertă, aceştia au pus în discuţie şi au şi decis neoficial ca data alegerilor locale să fie în data de 10 iunie. “De principiu, s-a discutat ca alegerile locale să se ţină, cel mai probabil, pe 10 iunie”, au afirmat surse participante la şedinţă. Decizia Coaliţiei ar urma să îi fie comunicată şi Guvernului care ar urma să o oficializeze printr-o Hotărâre de guvern şi apoi să aloce fondurile necesare pentru organizarea acestor alegeri.
Vor un nou rând de cărţi de alegător
O altă problemă strigentă pentru aceştia e tipărirea de noi cărţi de alegător, iar motivaţia ar fi că nu toată lumea a primit până acum astfel de documente şi că un nou rând de astfel de documente ar face o egalizare între toţi cetănii cu drept de vot. Trebuie spus că la ultimele alegeri cărţile de alegător nu au fost folosite, şi s-a votat cu cărţile de identitate. Este evident că se pregăteşte încă o afacere, care ar urma să fie dată printr-o licitaţie nouă licitaţie unui băiat deştept care ar cotiza la partid. Surse particiapnte la şedinţa Coaliţiei au spus că o decizie finală cu privire la cărţile de alegător se va lua după ce vor avea loc negocieri cu Autoritatea Electorală Permanentă, care până în prezent nu a avut nici un cuvânt de spus cu privire la organizarea alegerilor, deşi acesta îi este rolul.
“Cea mai gravă problemă va fi cumpărarea de voturi”
Întrebat, după şedinţa USL, de luni, ce părere are despre organizarea alegerilor la data de 10 iunie a.c., liderul PNL Crin Antonescu, a spus că “e bine că sunt alegeri”. “E bine că sunt alegeri, asta e prima chestiune. Data este deja un pas mare în democraţia din România, nu?”, a afirmat Crin Antonescu. Victor Ponta a ironizat coaliţa guvernamentală, declarând că e bine că sunt în iunie: “E bine că sunt în iunie, asta e important…”. Pedeliştii au intrat în panică, pentru că nu mai au timp necesar pentru a pregăti fraudarea alegerilor. Întrebat ce părere are despre îndemnul premierului ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să se implice total în organizarea alegerilor, şi dacă suspectează noul ministru al acestui organism că va frauda alegerile locale, Victor Ponta a declarat că nu vrea să facă un aemenea proces de intenţie, ci o vede această declaraţie “ca o recunoaştere a criticilor pe care noi le-am aduc până acum fostului ministru Igaş, cel care a asigurat practic protecţia fraudelor comise, de exemplu, la alegerile Piatra-Neamţ. Deci, mai degrabă încerc să văd partea pozitivă”. Dar în acelaşi timp, Victor Ponta recunoaşte că nu îi suspectează pe pedelişti că nu vor încerca să fraudeze alegerile. “Un partid aflat la guvernare, cum este PDL-ul, care în toate sondajele de opinie are până-n 15%, dar în schimb are nişte resurse financiare strânse până acum foarte mari şi are toţi oamenii numiţi politic în deconcentrate, în mod inevitabil aproape va încerca să-şi folosească banii şi puterea din teritoriu ca să-şi crească scorul de la 12%. Ori, aici noi trebuie să fim foarte vigilenţi şi sper ca domnul ministru Gabriel Berca să nu folosească aceleaşi metode ca Traian Igaş. O să vedem, oricum avem în vedere şi asemenea lucruri şi la nevoie o să avem pregătite măsurile necesare pentru contracararea lor. Eu pot să anticipez de pe acum că cea mai gravă problemă va fi cumpărarea de voturi, chiar ieri, cu patru luni înainte de campanie, Roberta Anastase şi Sever Voinescu au început în Prahova împărţirea de pungi şi pachete cu alimente. Or, dacă fac lucrul ăsta cu patru luni înainte, vă daţi seama cam ce pachetiadă o să fie declanşată, nu doar de Anastase şi de Sever Voinescu, ci de toţi pedeliştii în campanie, va fi un fenomen cumplit”, a spus Victor Ponta într-un interviu acordat pentru cei de la Gândul.