Aseară, în jurul orei 23.30, polițiști ai Biroului Rutier Craiova, în timp ce se aflau pe Bulevardul Decebal, pentru supravegherea, fluidizarea și controlul traficului rutier, au observat un autoturism al cărui conducător auto a adoptat un comportament agresiv în trafic, prin întoarcerea vehiculului folosind frâna de ajutor. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, însă conducătorul auto nu s-a conformat, mărind viteza de deplasare. Au pornit în urmărirea lui, pe mai multe străzi din Craiova. Pe traseu, conducătorul auto a săvârșit mai multe abateri la regimul rutier, care au pus în pericol siguranța rutieră: a condus autoturismul pe sensul opus de mers, a efectuat manevre de depășire încălcând marcajul continuu care separă benzile de mers, nu a acordat prioritate vehiculelor care circulau în sens giratoriu și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric.
Urmărirea s-a finalizat pe strada Drumul Jiului, unde a fost blocat de un alt echipaj de poliție.
Conducătorul auto era un tânăr de 19 de ani, din Craiova. A fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de peste 10.000 de lei și i‐a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 330 de zile.















