Pawel Adamowicz, primarul marelui port polonez Gdansk, se află între viaţă şi moarte, după ce a fost înjunghiat, aseară, în cursul unui eveniment public. Intervenţia chirurgicală a durat cinci ore, dar deocamdată pacientul nu este în afara oricărui pericol, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al spitalului universitar. Primar din 1998, Pawel Adamowicz (53 de ani) a fost reales anul trecut, din partea Platformei Civice, partid aflat în opoziţie. Atacul s-a produs înainte de ora 21, în faţa câtorva sute de persoane, adunate pe o platformă la o acţiune caritabilă destinată strângerii de fonduri pentru finanţarea procurării de echipamente medicale. Agresorul, în vârstă de 27 de ani, a fost reţinut de organele de poliţie, şi se cunoaşte deja, menţionează ziariştii polonezi, că a efectuat cinci ani de închisoare pentru un atac armat asupra unei bănci din Gdansk. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, fost lider al Platformei Civice, dar şi alţi oficiali europeni, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de un asemenea eveniment, produs într-un mare oraş al Poloniei.