Coreea de Sud şi Coreea de Nord, noi discuţii la nivel înalt

0
396

Reprezentanţi ai Coreei de Sud şi ai Coreei de Nord vor purta, mâine, noi discuţii la nivel înalt în regiunea demilitarizată Panmunjon, subiectul fiind Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, a anunţat astăzi ministerul Unificării de la Seul. Delegaţia sud-coreeană va fi condusă de către un oficial din ministerul Sportului, Culturii şi Turismului. Nord-coreenii vizează un acord în privinţa numărului de echipe pe care le vor trimite la Jocurile Olimpice, precum şi a disciplinelor la care vor participa. Între timp, presa de stat nord-coreeană a subliniat importanţa reconcilierii şi a unităţii dintre cele două Corei. „Este important să se realizeze reconcilierea şi unitatea între popoare în vederea îmbunătăţirii relaţiilor Nord-Sud şi pentru crearea unei atmosfere favorabile reunificării. Uşa va rămâne deschisă pentru dialog cu oricine din Coreea de Sud, inclusiv cu persoane din partidul de guvernământ, din opoziţie şi din alte grupuri”, a transmis Rodong Sinmun, publicaţia oficială a partidului comunist de la Phenian. La 9 ianuarie au avut loc primele discuţii inter-coreene din ultimii doi ani, la Panmunjom. Delegaţia Coreei de Sud a apreciat că îmbunătăţirea relaţiilor cu statul vecin şi măsurile agreate ar putea deschide calea dialogului pentru „o rezoluţie fundamentală” în privinţa chestiunii nucleare. Coreea de Sud i-a cerut Coreei de Nord să înceteze acţiunile ostile care sporesc tensiunea în Peninsula Coreeană. În replică, regimul Kim Jong-Un a transmis că este necesară garantarea unui mediu de pace şi a fost de acord să participe la viitoare negocieri militare cu sud-coreenii. Regimul nord-coreean a anunţat că nu va discuta despre programul său nuclear cu autorităţile sud-coreene, întrucât acesta vizează numai Statele Unite.