Somalia: Un comando francez a eşuat în eliberarea unui ostatic

0
341
Jean Yves Le Drian

Francezul Denis Allex (un pseudonim), care era ţinut ostatic de islamiştii din Somalia din data de 14 iunie 2009, a fost ucis „de răpitorii săi” în cursul unei operaţiuni de eliberare efectuate de un comando al armatei franceze şi al Direcţiei Generale de Securitate Externă (DGSE), în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aceasta este versiunea presei franceze, în temeiul informaţiilor oficiale primite. Islamiştii somalezi shebaab contrazic însă versiunea, asigurând că ostaticul este încă în viaţă şi va fi judecat „în două zile”. Ei au adăugat că deţin un soldat francez rănit. Ministrul francez al Apărării, Jean Yves Le Drian, a declarat că „comandoul DGSE s-a confruntat cu o rezistenţă puternică în timpul asaltului, având loc lupte grele”. Doi soldaţi francezi „şi-au pierdut viaţa” şi „17 terorişti au fost ucişi” în cursul acestor lupte, a afirmat ministerul într-o declaraţie  sâmbătă dimineaţa. În acelaşi timp, agentul DGSE Denis Allex, răpit la Mogadiscio pe vremea când efectua „o misiune oficială de asistenţă”, la solicitarea Guvernului somalez de tranziţie, n-a putut fi eliberat, toate negocierile anterioare eşuând în faţa intransigenţei teroriştilor. Reţinut în condiţii inumane, s-a încercat o operaţie de extragere a sa. „Familiile victimelor au fost informate. Ministerul Apărării le-a adresat sincerele sale condoleanţe, asociindu-se durerii. De asemenea, salută curajul şi remarcabila muncă a personalului DGSE”, concluzionează comunicatul. La Mogadiscio, un responsabil islamist somalez a declarat pentru AFP că operaţiunea militară franceză pentru eliberarea lui Denis Allex a eşuat şi că un soldat a fost ucis în cursul luptelor. Într-un comunicat transmis pentru AFP, somalezii afirmă că deţin „un soldat francez rănit” şi că ceilalţi răniţi au fost luaţi de comandoul francez. Potrivit lor, Denis Allex este în continuare în viaţă. Ei au ameninţat Franţa că va plăti pentru această operaţiune. „Totul sugerează că Denis Allex a fost ucis de răpitorii săi”, a declarat ministrul francez al Apărării, Jean Yves Le Drian, în cursul unei conferinţe de presă la Paris, menţionând că a avut „undă verde” de la preşedintele Francois Hollande pentru intervenţie. Denis Allex a fost răpit la Mogadiscio, împreună cu un alt agent, lăsat în libertate în august 2009. Într-un video difuzat pe Internet la 4 octombrie 2012, Denis Allex s-a adresat lui Hollande: „Sunt încă în viaţă, dar până când? Asta depinde de voi”.

Islamiştii somalezi au pierdut principalele lor bastioane în sudul şi centrul ţării în urma ofensivei de anul trecut a forţelor Uniunii Africane (AMISOM), întărite cu un contingent kenyan, un corp expediţionar etiopian şi un embrion armat al Armatei naţionale somaleze. Islamiştii al shabaab, integraţi mişcării Al-Qaeda, controlează încă părţi rurale din sudul şi centrul ţării. Agentul DGSE făcea parte din cei nouă francezi, în total, reţinuţi ostatici pe pământ african, din care cel puţin şase de Al-Qaeda, în Maghrebul islamic sau Sahel. La 13 iulie 2012, ministrul Apărării, Jean Yves Le Drian, a dat asigurări că ostaticul era în viaţă. La 4 octombrie 2012, Denis Allex, cu ochii scufundaţi în orbite, a lansat „un mesaj de salvare” preşedintelui Hollande, cerând să se lucreze la eliberarea sa.

Paradoxal, Mogadiscio creează de mai mulţi ani probleme serioase forţelor ONU, dar şi celor americane, care au trăit în 1993 o umilire asemănătoare episodului din Golful porcilor, relatează Bill Clinton în memoriile sale. Atunci, un pilot american pe un elicopter Black Hawk doborât, din Forţa de reacţie rapidă, a fost târât pe străzile din Mogadiscio, indignând toată America, motiv pentru care doi senatori ai vremii, Robert Byrd şi John McCaine, au cerut revenirea acasă a trupelor americane. Gesturile piraţilor somalezi, deja o problemă internaţională, aproape că nu mai sunt luate în considerare.