Canabis “la hanorac” pentru un deţinut din Penitenciarul Craiova

0
249

Doi craioveni au fost arestaţi preventiv în cursul zilei de joi, după ce s-a stabilit că unul dintre ei ascunsese canabis într-un hanorac ce urma să ajungă la un deţinut din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, iar cel de-al doilea a fost prins în flagrant în timp ce voia să vândă 100 de grame de haşiş. Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni cercetează, în acest dosar, şi alte persoane, toate fiind suspectate că fac parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri de risc.

În baza unor informaţii furnizate de lucrători ai Poliţiei Municipiului Craiova, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, în cooperare cu angajaţi ai Penitenciarului Craiova, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au executat, miercuri, 11 ianuarie a.c., o acţiune la închisoare, pe linia traficului de droguri.

Astfel, în jurul orei 15.30, la sectorul “vizită” al Penitenciarului Craiova s-a prezentat Lucia I., de 20 de ani, din Craiova, care îi adusese un colet prietenului ei, Lucian A., încarcerat aici în baza unei condamnări la 7 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Oamenii legii au luat “la puricat” toate obiectele pe care tânăra i le adusese deţinutului, iar în interiorul lăcaşului pentru şnur al glugii unui hanorac au găsit ascunse aproximativ 2 grame de canabis.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că deţinutul voia droguri pentru consumul propriu şi luase cumva legătura cu Adrian Popescu, un tânăr de 19 ani din Craiova, cu antecedente penale pentru fapte de natură judiciară, aflat deja în atenţia oamenilor legii întrucât era suspectat că face parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri pe relaţia Franţa – România.

În aceste condiţii, oamenii legii i-au “săltat” şi i-au dus la sediul Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT pentru audieri şi pe ceilalţi tineri suspectaţi că fac parte din această grupare, respectiv Ionuţ S., de 18 ani, Marius R., de 21 de ani, şi Valentin Ş., de 19 ani, toţi din Craiova. Numai că la cei trei nu s-au găsit decât 2 grame de canabis şi un cuţit, astfel că oamenii legii au pus la punct un flagrant pentru a-l prinde pe un alt membru al reţelei.

În noaptea de miercuri spre joi au reuşit astfel să pună mâna pe Daniel Netea, de 20 de ani, din Craiova care oferea spre vânzare 100 de grame rezină de canabis (haşiş) contra sumei de 2.500 lei. În urma audierilor, procurorul de caz a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, a lui Daniel Netea şi a lui Adrian Popescu, ambii fiind prezentaţi, în cursul zilei de joi, judecătorilor de la Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă.

Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru trafic de droguri de risc şi distribuirea de droguri de risc într-un loc de detenţie, fapte pentru care riscă o pedeapsă ce poate ajunge până la 20 de ani de închisoare. Cel puţin deocamdată, ceilalţi membri ai grupului infracţional sunt cercetaţi în stare de libertate, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj, tot în stare de libertate fiind cercetată şi tânăra care a dus coletul la puşcărie.