La 4 octombrie 2022, în faţa studenţilor la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, la un eveniment care marca 15 ani de la debutul studiilor de securitate şi inteligence, la respectiva instituţţie de învăţământ superior, directorul SRI, la acea vreme, Eduard Hellvig a avut un discurs mai mult decât interesant, cu destule nuanţe, maximă luciditate, într-un cuvânt memorabil, cum îl eticheta fostul său partener politic, Crin Antonescu. Amintind poate, pentru cei care au habar de istorie, de discursul electrizant, din ”Sala Oglinzilor” de la Prefectura Cluj, în 11 iunie 1946, al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care a şi plătit pentru unele afirmaţii făcute. S-a afirmat atunci despre această cuvântare, nu intru în detalii, că a fost de factură naţionalistă, de parcă ar fi fost rostită de un reprezentant al partidelor istorice. Nici un politician, dintre combatanţii autohtoni, n-a etalat o viziune atât de articulată, despre trecut, atât de lucidă cu o imensă încărcătură de nuanţe, şi nu puţine profeţii. La vremea respectivă, cum spuneam, Crin Antonescu, apropiat de Eduard Hellvig, a considerat discursul respectiv ca „un proiect de viitor”. Din păcate, discursul a fost trecut cu vederea, poate şi în virtutea faptului că un şef al celui mai important serviciu de informaţii, altminteri discret, extrem de cumpătat, bine echipat intelectual, care cultiva tăcerea, ca simptom al atenţiei, ca o componentă a reflexivităţii, nu trebuie prea mult luat în seamă, şi nici elogiat. Numai că discursul lui Eduard Hellvig era mai mult decât se putea imagina la prima vedere. Ne-a reţinut atenţia, prin croiala academică a retoricii sale, discursul pomenit, dar nu am văzut mai departe, deşi era imperativ să facem asta. Am sfârşit prin a nu mai fi atenţi la adevărurile spuse, la substanţa lor reală. „Traversăm o perioadă dificilă, dar nu suntem singuri în această situaţie. Prin aceleaşi crize trec şi statele democratice din Occident, iar soluţiile le vom găsi împreună. Avem nevoie să reconstituim încrederea între oameni, care vor în mod cinstit o Românie, care să funcţioneze la fel de bine ca cele mai de succes democraţii occidentale. Suntem din ce în ce mai polarizaţi în societate, iar polarizarea ca şi extremismul sau populismul este un mare insucces(…). Societăţile liberale sunt măcinate mereu de diviziuni interne, iar democraţia dă impresia de haos, de dezordine, de lipsă de perspectivă”. A trebuit să treacă timp, ca Eduard Hellvig, care deunăzi ne încredinţa că nu candidează la nici o funcţie, dar îşi acordă libertatea de a rămâne obiectiv şi lucid, în zilele acestea de emoţie profundă, ca să procedăm la o retrospectivă tardivă. O menţiune: a părăsit funcţia de director al SRI prin demisie la 3 iulie 2023, după 8 ani de mandat, în care şi-a făcut bine datoria. El spunea că furia oamenilor, exprimată în recentele alegeri, cu precădere cele prezidenţiale „s-a clădit pe neajunsuri economice şi lipsă de orizont real de dezvoltare şi ca atare eficientizarea statului, reducerea cheltuielilor publice şi reclădirea încrederii în instituţii rămân opţiunile generale pentru o guvernare bună”. Mai atrăgea atenţia liderilor coaliţiei de guvernare că românii au votat pentru schimbarea unui stil de a guverna. O comparaţie, preluată din lumea handbalului feminin, a părut chiar simpatică. În discursul de la Universitatea „Babeş Bolyai” Eduard Hellvig a avut harul rar de a transmite nu doar elevată informţie, de ordin istoric sau poftim cultural, ci mai ales respect pentru mândria naţională a cărei cultivare nu ar trebui lăsată doar pentru abordările extremiştilor sau populiştilor. Şi acum atenţie „ca o părere personală cred că un naţionalism moderat, echilibrat ar trebui reasumat, redefinit şi recultivat şi de cei care au gândire democratică şi echilibrată(…) inclusiv în România viitorului”. Îndemnând cu prudenţă la definirea unui nou sentiment de mândrie, un patriotism pro-occidental, cetăţenii români, conectaţi la valori democratice, Eduard Hellvig făcea adevărate profeţii. Îndărătul acelor afirmaţii erau oboseală, melancolie sau disperare, umilitate, franjuri ale unui portret complicat, ale unui şef de serviciu de informaţii care ştia ce vorbeşte. Nimeni n-a decorticat sensul accentelor discursului său. Cald, destins, umanizat de informaţiile de care avea cunoştinţă, în loc să fie desfigurat, Eduard Hellvig dădea doar un semnal. Din păcate nedecorticat şi mai ales… neluat în seamă, de parcă am fi avut urechile înfundate.
