Guvernul de la Chişinău a aprobat, în şedinţa de miercuri necesitatea introducerii stării de urgenţă pe 60 de zile, a anunţat premierul Dorin Recean, care deţine temporar şi funcţia de ministru al Energiei. Propunerea a fost aprobată cu 56 de voturi ale deputaţilor în şedinţa de Parlament. Premierul Recean a spus că preşedintele rus Vladimir Putin „doreşte să lase populaţia Transnistriei fără gaze şi electricitate şi să o ţină ostatică”. Partea rusă susţine că Republica Moldova primeşte gaze ruseşti prin Ucraina, care a declarat că nu va prelungi contractul de tranzit cu Gazprom care expriră la 31 decembrie. Conform prevederilor contractuale Gazprom avea obligaţia de a livra gaze naturale (5,7 mil. metri cubi pe zi) până la 30 septembrie 2026. Ameninţată este şi oprirea centralei de la Cuciurgan, care furnizează curent electric.