Parţial în luna martie, când restricţiile aeriene şi maritime au fost ridicate, drepturi depline de la 1 ianuarie 2025, în zona de liberă călătorie Schengen, pentru România şi Bulgaria. Ieri a fost o zi istorică, la capătul unor demersuri diplomatice izbutite ale premierului Marcel Ciolacu, căruia i se trece cu vederea această mare izbândă. În 2023, când a aderat Croaţia, şi era de aşteptat să adere şi România, Austria a obiectat că România şi Bulgaria nu reuşesc să facă faţă valurilor de migranţi care sosesc, pe diferite culoare. În noiembrie a.c. miniştrii de Interne din Ungaria, Austria, Bulgaria şi România au convenit să „iniţieze paşii necesari”, pentru a stabili o dată calendaristică pentru ridicarea controalelor la frontierele terestre, cu condiţia ca eforturile comune de stopare a migraţiei ilegale să fie continuate. Budapesta a sprijinit, la o manieră concretă, deţinând preşedinţia rotativă a Consiliului European al UE, demersurile Bucureştiului.