A murit marele gimnast Dan Grecu

0
302

Fostul mare gimnast Dan Grecu a încetat din viaţă, la vârsta de 74 de ani, anunţul fiind făcut de fiul său, Alex Grecu. Poreclit “Stăpânul inelelelor”, pentru abilitatea demonstrată la această probă, în care a devenit campion mondial, Dan Grecu a fost primul gimnast român care a câştigat o medalie de aur, în 1974, la Varna, unde a cucerit titlul mondial la inele, şi totodată primul gimnast medaliat olimpic, el cucerit bronzul, tot la inele, la JO Montreal 1976, deşi a participat accidentat la respectiva competiţie. A adăugat argintul de la Mondialele de la Fort Worth 1979 și bronzul la Strasbourg 1978. De asemenea, a fost campion european la Berna 1975 şi a cucerit argintul în 1973 la Grenoble.

Dan Grecu s-a născut la 26 septembrie 1950, în Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, fiind profesor de educaţie fizică. A debutat în gimnastică la 12 ani, la Iaşi, apoi a fost legitimat la Viitorul Bucureşti şi Dinamo. Dan Grecu a câştigat multe titluri de campion naţional, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene. După retragere, a fost antrenor, inclusiv coordonator al lotului olimpic masculin, precum şi arbitru internaţional de gimnastică.