Parlamentul European a decis marți să pună capăt mandatului de vicepreședinte al Evei Kaili

0
291

Decizia potrivit căreia Eva Kaili (NA, Grecia) nu va mai servi drept vicepreședinte al Parlamentului a fost aprobată cu 625 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri, reprezentând o majoritate dublă de două treimi din voturile exprimate și o majoritate a deputaților care compun Parlamentul.

Votul a fost efectuat în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul de procedură al Parlamentului și a fost organizat ca urmare a anchetelor în curs din Belgia în care sunt implicați mai mulți membri și angajați ai Parlamentului European.

Procedura a fost declanșată de o decizie în unanimitate a Conferinței președinților (președinta PE și liderii grupurilor politice) la începutul acestei dimineți.

Conferința președinților a adoptat, de asemenea, această declarație.

Sesiunea plenară a PE va organiza astăzi, în jurul orei locale 16.30 (17.30 ora României), o dezbatere privind suspiciunile de corupție din Qatar și nevoia mai largă de transparență și responsabilizare în instituțiile europene și va vota joi, în jurul prânzului, o rezoluție pe această temă.

În cursul deschiderii sesiunii plenare de ieri, președinta PE, Roberta Metsola, a făcut o declarație privind situația, urmată de o scurtă dezbatere cu liderii grupurilor politice.