Potrivit IPJ Dolj, la acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat şi executat o acţiune, în municipiul Craiova, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice. Poliţiştii au urmărit în mod special comercializarea Pomilor de Crăciun. Au fost efectuate nu mai puţin de 15 controale, astfel că peste 30 persoane au fost legitimate. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale de 5.000 lei, iar 65 pomi de Crăciun au fost ridicaţi în vederea confiscării, valoarea brazilor depăşind 2.000 lei. În cadrul acţiunii a fost depistată Ștefania T., de 23 de ani, din municipiul Craiova care, în zona Mall-Electroputere, oferea spre vânzare 50 pomi de Crăciun fără documente de provenienţă legală. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea celor 50 pomi de Crăciun.