Societatea Studenţilor Medicinişti Craiova, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj, desfăşoară, astăzi, prima etapă a proiectului „Campania de testare gratuită HIV/SIDA”. Sub deviza „Răspândeşte vorba, nu virusul!”, voluntarii SSMC îşi propun să îi informeze pe craioveni cu privire la HIV, cum (nu) pot contacta virusul, cum se pot proteja şi în special cu privire la posibilitatea de a se testa gratuit de două ori pe an, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova.
Campania se va desfăşura astăzi, de la ora 17.00, în Electroputere Parc, unde voluntarii SSMC, în număr mare, vor împărţi pliante informative şi prezervative, vor discuta faţă în faţă cu oamenii şi le vor explica de ce este indicat să se testeze.
Tot cu această ocazie va fi inaugurat şi site-ul http://raspandestevorba.info, care oferă celor interesaţi informaţii suplimentare şi conţine inclusiv o secţiune prin care li se poate răspunde la întrebări legate de sănătatea reproducerii şi testarea HIV.