Gafa sinucigaşă a ministrului Daniel Barbu

Daniel Barbu, care ieri şi-a prezentat demisia de onoare din funcţia de ministru al Culturii, părea un intelectual rasat. Parte a elitei, adică a aristocraţiei competente şi înzestrate excepţional. Autor al mai multor cărţi bune, chiar de excepţie, printre care şi lucrări de istoria artei, cadru didactic universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (FSPA) din cadrul Universităţii Bucureşti, unde în două rânduri deţinuse funcţia de decan, era cunoscut nu doar ca un universitar respectabil, dar şi ca un magistru generos. Apariţiile televizate, fără a mima echidistanţa, având ţinte precise, erau bine camuflate sub un limbaj atrăgător prin ponderaţie. Apropiat de eurodeputatul PDL Cristian Preda, şi acesta cu o dimensiune academică şi una publicistică, Daniel Barbu lăsa impresia sistematic că ştie să-şi stăpânească emoţiile şi, în egală măsură, vorbele otova. La Craiova, ca invitat al întâlnirilor SpectActor ale Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, a rostogolit mai multe fraze obosite, ca un narcotic prost dozat, o gelatină suspectă, care i s-au dovedit fatale. Prestaţia de ansamblu a fost de nerecunoscut. Adică oribilă. A culminat printr-o declaraţie cinică, sugerând lipsa de empatie faţă de o categorie de semeni de-ai noştri greu încercaţi de virusul HIV/SIDA. „Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. (…) Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg”. Nici noi nu înţelegem cum a putut livra asemenea bazaconii un ministru al Culturii. Care a dus comparaţia, realmente neinspirată, în teritoriul Festivalului Shakespeare, pentru a se califica singur la o „demisie de onoare”. O vorbă rămânească spune că unde e multă minte e şi multă prostie. A dovedit-o cu prisosinţă la Craiova intelectualul Daniel Barbu, ridicând o altă problemă. Este oare un precupeţ abil, inspirat plasat în lupta de gherilă urbană a intelectualilor, sau doar un efemer cumulard, adică un beneficiar al îngemănării recunoaşterii universitare cu cea a marelui public? La Craiova, Daniel Barbu a avut o zi neagră de-a dreptul, nu pentru că s-a dovedit steril, lipsit de orice mesaj convingător în ceea ce a conferenţiat, ci pentru că a venit parcă în pofida voinţei sale, etalând o idiosincrasie detectabilă, nu greu de înţeles, prin referirea anostă, frizând lipsa de curtoazie, cel puţin de circumstanţă, la ambiţiile mărturisite ale Craiovei de a candida la statutul de capitală culturală europeană – 2021. Aici nu e vorba de vanitate. Ci de cu totul altceva. Dacă vreţi, de eleganţă. Daniel Barbu a derapat ca intelectual, repet autentic, fiindcă numai cei care nu i-au citit cărţile serioase îl pot minimaliza. Opinând însă că extinderea Festivalului Shackespeare de la Craiova s-ar putea face în detrimentul bugetului celor infectaţi cu HIV/SIDA, s-a descalificat realmente. Şi ne putem întreba cum a putut să-i treacă prin cap o asemenea aiureală. Ca să debitezi asemenea prostii, cu maximă magnitudine, când duci pe umeri o bibliotecă de cărţi citite şi conspectate, iată un lucru de neînţeles. Numai că prostia e democratică şi uneori nu distinge între intelectuali, aristocraţi şi ceilalţi, fie ei şi moftangii.