Expoziţie de măşti tradiţionale româneşti, la Muzeul Olteniei

0
354

100 de măşti tradiţionale din colecţia Muzeul Naţional al Ţăranului Român vor fi expuse, până la jumătatea lunii februarie a anului viitor, în Sala „Ştefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei (strada „Madona Dudu” nr. 14). Vernisajul expoziției are loc astăzi, ora 11.00, evenimentul fiind dedicat sărbătorilor de iarnă și susținut financiar de Consiliul Judeţean Dolj.

«Sărbătorile de iarnă la români constituie o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă: Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În multe zone, obiceiurile de iarnă s-au păstrat nealterate până în zilele noastre. În această perioadă există o multitudine de obiceiuri şi credinţe care marchează trecerea dintre ani, întâmpinarea noului an fiind însoţită de ritualuri uneori moştenite din păgânism. În categoria celor din urmă intră şi colindatul cetelor de mascaţi. Muzeul Olteniei oferă vizitatorilor săi un cadou deosebit pentru sărbătorile de iarnă, o expoziţie care etalează misticul, simbolul, culoarea şi spectacolul fabulos al măştilor tradiţionale româneşti», a precizat managerul instituției, Florin Ridiche.

Măştile prezentate în Sala „Ştefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei îmbracă o diversitate de forme, creând prin efectul lor o lume fantastică, de un pitoresc aparte. Prin expresivitatea măştilor antropomorfe (moş, babă, ursar căldărar, cucoană, ş.a.), precum şi a celor zoomorfe (ţap, capră, berbec, urs ş.a.), se ia atitudine împotriva relelor întâlnite în comunitatea respectivă – răutate, zgârcenie, lene, beţie –, măştile oferind posibilitatea de a spune adevăruri care, altfel, nu ar putea fi rostite.

Măştile sunt confecţionate, cu imaginație, talent, îndemânare şi cu un deosebit simţ al umorului, din materiale diferite: piele şi blană de animale, ţesături de pânză sau postav gros, lemn cioplit, coajă de tei, de mesteacăn, de brad. În compunerea lor intră, de asemenea, bucăţi de metal sub formă de plăci sau cercuri, sfoară groasă colorată, pene de păsări, câlţi de cânepă, păr de cal sau porc, carton colorat, mărgele, nasturi, bucăţi de sticlă, boabe de fasole, coarne de animal, oglinzi etc.