În această seară, polițiști ai Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 606 A.
Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606 A, ar fi acroşat o femeie de 79 de ani, din comuna Breasta, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma evenimentului, din nefericire, femeia a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.