L-am îndrăgit şi l-am criticat, poate nu în egală măsură, dar de fiecare dată, încerc să cred, cu bună credinţă. Rareori am găsit o justă cumpănă, când am scris despre el. L-am susţinut cu frenezie, chiar riscant, dacă se poate spune aşa, să fie numit antrenor la Universitatea Craiova, în vara lui 88, după debutul catastrofal de campionat (înfrângere cu Sibiul, apoi cu FC Argeş şi FC Bihor). Aducerea de la divizionarea B, Electroputere, îmi amintesc, n-a fost deloc uşoară. Orgoliile locale erau imense. Şi era să mă coste… exaltarea. Multe discuţii, în spatele uşilor închise, cu Costel Mitriţă, directorul de la ICS Alimentara, vârf de lance, în secţia de fotbal a clubului, care ceruse după înfrângerea neverosimilă (0-5 de la Piteşti) demiterea lui Gheorghe Constantin din postul de antrenor. În cele din urmă, „Electro” –o echipă „proletară”- a cedat: antrenor-jucător era statutul lui Sorin Cârţu la Universitatea, când a fost numit pe banca tehnică. Încet, încet a redresat corabia avariată, debutând cu o victorie la Sportul (3-1), apoi o victorie categorică cu Rapid (5-0) ş.a.m.d.. Şi-a adus câţiva jucători de la fosta echipă (Ghiţă, Luţă, Barbu). Penultimul meci din turul campionatului, la Bacău, a fost… o nenorocire (0-6) şi seara am fost apelat la telefon de prof. univ. Traian Ştefănescu, liderul de la Dolj, supărat şi el, care m-a dojenit ca niciodată pentru exaltarea mea, la numirea lui Sorin Cârţu ca antrenor. Nu era un semn bun. Nu prea se glumea. Eram însă prea simpatici ca să ne lăsăm biruiţi de mici adversităţi ale soartei. Ultima partidă a turului tumultos de campionat a fost cu… Victoria Bucureşti (2-2 pe Central), când la golul egalizator al lui Dănuţ Bica a suflat toată asistenţa din tribune ca balonul să depăşască linia porţii. Amintiri. Am prins la sfârşitul campionatului Cupa Balcanică, după o remiză „de poveste” (0-0 la Sibiu, în ultimul meci al sezonului). În Cupa Balcanică ne-am confruntat cu Lokomotiv Sofia şi Radniki Niş. Jucător de colecţie al Craiovei, un fel de Nichi Dumitriu de la Rapid, fermecător, capabil de realizări ireale, capodopere, în atâtea şi atâtea partide, pe care le-a disputat, în marea echipă botezată „Maxima”, îndrăgit de craioveni, Sorin Cârţu rămâne „un emblematic”. Nu ştia ce este impasul şi nici ce este complexul de inferioritate. Impresii de neuitat? „Bara” de la Sarajevo care l-a zdrobit moralmente, dar în amintirea mea nu se sting victoriile contra lui Betis Sevilla, Olympiakos Pireu când avea un genunchi „în piuneze”, şi atâtea altele, nu le mai enumăr. Şi dacă tot m-am învârtit în jurul câtorva sentimentalisme, un fior de tandreţe mă străbate din cap până în degete. Îi zic multă sănătate, multă voie bună, la ziua lui de naştere, şi încerc să cred, ca şi mulţi alţii, că este o legendă a Craiovei. Care va dăinui de-a pururea.
