Nu întâmplător, Filarmonica „Oltenia” a programat astă-seară, de la ora 19.00, în cadrul „Stagiunii Europa”, un concert simfonic extraordinar dedicat Poloniei: pe 11 noiembrie 1918 această țară a dobândit independența, după 123 de ani în care a fost împărțită de Austro-Ungaria, Prusia și Rusia.
Săptămâna dedicată Poloniei propune publicului și două expoziții. Una este „Afișul modern polonez” – deschisă în această perioadă în holul Filarmonicii și cuprinzând afișe semnate de trei graficieni de excepție. După cum se știe, de la sfârșitul anilor 1950 Polonia s-a făcut remarcată pe tot globul pentru arta afișului, care a devenit aproape o specialitate națională datorită unor graficieni extrem de talentați. De altfel, în anul 1968 la Varșovia s-a deschis primul Muzeu al Afișului. Cealaltă expoziție este „Parcuri Naționale din Polonia”, vernisajul având loc astăzi, ora 12.00, în Holul Central al Universității din Craiova. La eveniment și-au anunțat participarea Excelența Sa Marcin Wilczek, Ambasadorul Poloniei în România, și Andrzej Raj – directorul Parcului Naţional Karkonoski din Polonia.
„Stagiunea Europa” se desfășoară la Filarmonica „Oltenia” în perioada 23 octombrie 2015 – 20 mai 2016 și promovează calitatea artei interpretative și componistice din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, prin artiști de elită, dar și prin alte personalități.
Două prime audiții în programul concertistic
Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii craiovene, dirijată de Jacek Rogala, în concertul din această seară violonista Patryzja Piekutowska va interpreta, în primă audiție, Concerto-Notturno pentru vioară şi orchestră de coarde de Mikolaj Gorecki. În program sunt incluse, de asemenea, Uvertura „Fairy Tale” de Stanisław Moniuszko, prezentată tot în primă audiție, și poemul simfonic „Cântece nemuritoare”, op. 10 de Mieczyslaw Karlowicz.
Potrivit Biroului de presă al Filarmonicii „Oltenia”, «în deschiderea evenimentului, un reprezentant al Ambasadei Poloniei va rosti un scurt discurs cu prilejul Zilei Naționale a Poloniei, iar din partea Universității din Craiova, studenți și cadre didactice de la Facultatea de Drept se vor alătura publicului prezent în sala de concerte».
Cele mai frumoase 23 de parcuri naționale poloneze
„Stagiunea Europa” prilejuiește și vernisajul expoziției „Parcuri Naționale din Polonia”, care are loc astăzi, ora 12.00, în Holul Central al Universității din Craiova. Evenimentul este organizat de Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universității din Craiova şi Ambasada Republicii Polone la Bucureşti și va fi onorat cu prezența de Excelența Sa Marcin Wilczek – Ambasadorul Poloniei în România, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor – rectorul Universităţii din Craiova, Lia Olguța Vasilescu – primarul Craiovei, Sorin Nicolae Răducan – prefectul judeţului Dolj, Ion Prioteasa – preşedintele Consiliului Județean Dolj, Andrzej Raj – directorul Parcului Naţional Karkonoski din Polonia.
Expoziția de fotografii „Parcuri Naționale din Polonia” este un proiect comun al Ministerului Mediului din Polonia şi al Parcurilor Naționale. Fiecare planşă reprezintă unul din cele 23 de parcuri şi arată cele mai frumoase şi cele mai prețioase locuri şi specii dintre parcurile naționale poloneze din punctul de vedere al naturii. Începând cu anul 2012, expoziția a fost prezentată, printre altele, în 18 Parcuri Naționale din Polonia, pe teritoriul Ambasadei Republicii Polone la Haga (Olanda), precum şi în grădinile OCDE (Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) de la Paris. În Holul Central al Universității din Craiova expoziția poate fi vizitată în perioada 13-26 noiembrie.
***
Ziua Națională a Poloniei este marcată, astăzi, la Craiova, și prin alte evenimente. La ora 13.00 are loc ceremonia de depunere de coroane de flori, de către oficialități, la mormintele polonezilor de la Cimitirul Catolic din Craiova, iar la ora 13.45 oficialitățile și-au anunțat o vizită la Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză.
Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză va împlini doi ani de existență, la începutul lui 2016. Aici se organizează seri de film, muzică şi poezie poloneză, toate având ca scop promovarea culturii, limbii şi literaturii poloneze. De asemenea, se desfăşoară cursuri de limba polonă pentru toți studenții Universității din Craiova, pentru oamenii de afaceri, precum şi pentru toți cei interesați să cunoască mai îndeaproape Polonia. În timpul cursului, aceștia au şi posibilitatea de a viziona filme despre geografia, cultura, istoria Poloniei şi de a primi informații cu privire la bursele oferite de Universitățile din Polonia, printre care burse Erasmus, burse pentru Şcoli de Vară la diferite universități din Polonia și burse pentru efectuarea unor stagii în cadrul Parlamentului polonez.
Expoziția „Afișul modern polonez” cuprinde afișe semnate de trei graficieni de excepție, reprezentanți ai generației tinere și de mijloc ai școlii afișului polonez. Este vorba despre Tomasz Boguslawski, Ryszard Kajzer și Sebastian Kubica, considerați a fi unii dintre cei mai buni autori de afișe din Polonia de astăzi. Datorită lor și altora din noile generații de artiști, arta afișului rămâne înfloritoare în Polonia, fiind, așa cum a fost de altfel dintotdeauna, un comentariu și o interpretare artistică a subiectului și a societății.
Tomasz Boguslawski (n. 1958, Gdansk) a studiat la Academia de Arte Frumoase din Gdansk, în perioada 2002-2008 fiind chiar rectorul acesteia. Ca realizator de afișe, a avut expoziții în întreaga lume, câștigând mai multe premii, între care Grand Prix în cadrul celei de-a 18-a ediții a Bienalei Afișului Polonez de la Katowice, pentru afișul „Soț și soție”, și Medalia de Argint la Bienala Afișului Polonez, ediția a 22-a, pentru afișul „Migrena”.
Ryszard Kajzer (n. 1973, Swierczyn) a studiat la Facultatea de Grafică a Academiei de Arte Frumoase din Varșovia și la Schule fur Gestaltung (Zurich). A obținut multe premii, între care Marele Premiu în cadrul Concursului Internațional de Afișe de Promovare a Anului Gombrowicz (2004), Premiul A. Stareyshinski, categoria tineri proiectanți, la Trienala Internațională de Afișe de la Sofia și un premiu la Bienala Internațională de Afișe de la Varșovia, ediția a 19-a, în cadrul concursului de afișe dedicate operei lui Witold Gombrowicz.
Sebastian Kubica (n. 1975, Zywiec) a absolvit Facultatea de Grafică din Katowice, în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Cracovia. A obținut numeroase premii, printre care la Awakening World Awards Festival din Teheran sau la Bienala Internațională a Afișului Social-Politic de la Oswiecim (Polonia).