Premierul spaniol: Votul din Catalonia, „un eșec profund al proiectului separatist”

0
401

Votul simbolic privind independența, organizat duminică în Catalonia, dezvăluie „eșecul total al proiectului separatist”, în condițiile în care doi din trei catalani nu au votat, a declarat, ieri, șeful Executivului spaniol, Mariano Rajoy, care s-a exprimat în premieră pe marginea acestui vot, subliniind că două treimi dintre catalani nu au participat la acesta, informează AFP. Potrivit rezultatelor provizorii dezvăluite luni de Executivul catalan, 2,3 milioane dintre cei 7,5 milioane de catalani au participat la votul simbolic privind independența. Circa 80% dintre votanți, adică 1,8 milioane, au spus „da” independenței. Rajoy a subliniat, într-o conferință de presă la Madrid, că Parlamentul catalan ar putea propune o reformă a Constituției care să permită un referendum, singura cale pentru a valorifica ideile de independență. „Parlamentul catalan are posibilitatea de a iniția un proces de reformare a Constituției”, a spus premierul spaniol, subliniind că șeful Executivului catalan, liderul naționalist Artur Mas, avea „o cale pentru a obține ceea ce caută, o cale legală”, pe care a discutat-o cu el în numeroase rânduri. Șeful guvernului spaniol a respins în mod ferm orice negociere în vederea organizării unui referendum privind autodeterminarea, după cum solicita Mas, un asemenea referendum nefiind prevăzut de Constituție. „Dialogul va interveni în limitele Constituției”, a spus el, înainte de a adăuga că se va opune, le fel ca partidul său, „oricărei reforme constituționale ce lichefiază suveranitatea” poporului spaniol. Rajoy a confirmat că „discuții secrete au avut loc” cu un reprezentant catalan, înainte de votul din 9 noiembrie.