Autoturism căutat de autorităţile din Belgia, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
419

Polițiștii  din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit şi indisponibilizat un autoturism în valoare de aproximativ 70.000 lei, aflat în atenţia autorităţilor din Belgia.

 În data de 12.09.2024, în jurul orei 15: 00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin,  s-a prezentat , pentru efectuarea formalităţilor legale, un cetățean belgian, în vârstă de 63 de ani, la volanul unui autocamion, înmatriculat în Belgia. La controlul de frontieră, în urma verificărilor suplimentare, s-a constatat faptul că mijlocul de transport figura în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia. Autocamionul, estimat la o valoare de aproximativ 70.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. În cauză, şoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “tăinuire”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de Parchet competentă.