Astăzi, în sala mare a Primăriei Craiova au fost omagiate victimele deportărilor romiilor, din 194, în Transnistria, întâlnirea având ca titlu “Printre lacrimile istoriei. 77 de ani de la deportarea romilor în Transnistria”, iar organizarea i-a aparţinut Partidei romilor “Pro Europa” – Sucursala Dolj, preşedinte Romeo Tiberiade, iar sloganul a fost “Identitate, tradiţie, valori”. La manifestare a participat şi primarul Craiovei, Mihail Genoiu, care a ţinut un discurs în care a amintit de suferinţele romilor, şi a premiat patru dintre supravieţuitorii acelei adevărate tragedii, mulţi dintre cei plecaţi nemaiîtorcându-se acasă. A fost o manifestare demnă de comemorare şi omagiere, de la a cărei desfăşurare vom reveni pe larg.