Documentele medicale pentru copii sunt eliberate gratuit de medicii de familie

0
359

Având în vedere că, în doar câteva zile, începe anul şcolar, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au ţinut să precizeze, o dată în plus, că eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale contractului-cadru şi normelor de aplicare a acestuia, chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi.

Conform legislaţiei, beneficiază în mod gratuit de documentele medicale atât copiii până la 18 ani cât şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de 3 luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă au dreptul la aceste analize gratuite.

Medicii de familie sunt cei care acordă gratuit scutirile medicale pentru copii şi actele medicale necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţie a copilului. Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate pot fi efectuate gratuit, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.