Şcoala a început ieri şi pentru deţinuţii din închisorile craiovene. La Penitenciarul de Minori şi Tineri sau la Penitenciarul Craiova, puşcăriaşii, mai puţin obişnuiţi cu sălile de clasă, au promis la început de an şcolar că „se pun cu burta pe carte”. Unii dintre ei abia acum deprind tainele scrisului şi ale cititului chiar dacă au depăşit demult vârsta copilăriei, alţii îşi continuă studiile întrerupte de condamnarea la închisoare.
Festivităţile de deschidere a noului an şcolar s-au dorit a fi o copie cât mai fidelă a ceea ce se întâmplă în afara zidurilor închisorii. La Penitenciarul Craiova, spre exemplu, deţinuţii au fost întâmpinaţi de cadrele didactice ce vor preda pe întreaga durată a anului şcolar, dar şi de lucrători ai serviciilor de educaţie şi intervenţie psihosocială din cadrul închisorii. Respectându-se tradiţia din ceilalţi ani, preotul penitenciarului a oficiat înainte de toate o slujbă religioasă. Cel mai mare penitenciar din Craiova are înscrişi în anul şcolar 2011-2012 nu mai puţin de 125 de persoane private de libertate. În clasele primare vor învăţa 57 de deţinuţi, din care 20 femei, 17 persoane private de libertate sunt înscrise în clasa a V-a, 15 în clasa a VI-a, 21 în clasa a VII-a şi 15 deţinuţi în clasa a VIII-a. Ca şi în anii trecuţi şi de data aceasta pregătirea elevilor va fi asigurată de cadre didactice din cadrul Liceului „Tudor Arghezi” din Craiova.
De altfel, programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile similare din sistemul educaţional românesc. În anul şcolar 2011-2012, la Penitenciarul Craiova nu figurează persoane private de libertate înscrise la cursuri universitare.
Bonus: 30 de zile mai puţin din pedeapsă pentru integralişti
În închisoare nu doar dorinţa de a învăţa îi animă însă pe deţinuţi. Aceştia ştiu că dacă vor merge la cursuri în ambele semestre ale anului şcolar vor beneficia de o reducere a pedepsei. Legea 83/2010 pentru modificarea Legii 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, aduce şi modificări referitoare la învăţământul persoanelor private de libertate. Astfel fiecare persoană privată de libertate care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă, zile care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar. «Administraţia penitenciarului a pregătit corespunzător spaţiile pentru desfăşurarea activităţilor educative, punând la dispoziţia elevilor şi profesorilor tri săli de clasă, o cancelarie şi o bibliotecă, precum şi un spaţiu special destinat desfăşurării orelor de curs în cadrul secţiei „Femei”, dar şi rechizitele necesare fiecăruia dintre elevi. Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare în societate», a declarat Cătălin Borleanu, purtător de cuvânt al Penitenciarul Craiova.
26 de deţinuţi înscrişi la clasa întâi
La Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT), având în vedere că majoritatea deţinuţilor au o vârstă la care ar trebui să fie încă la şcoală, festivitatea noului an a fost cu atât mai importantă. Profesorii, cadre didactice de la Şcoala de Arte şi Meserii, au strigat ieri catalogul şi i-au poftit pe elevi în sălile de curs. Anul acesta, la PMT Craiova vor studia 70 de deţinuţi la clasele I-IV, 81 la cursuri gimnaziale şi 48 la clasele IX-XI. „Nu avem elevi înscrişi în clasa a XII-a, dar cei care sunt acum în a XI-a, dacă vor mai rămâne, pot să facă anul şcolar viitor clasa a XII. La Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova, cel mai tânăr elev are 16 ani, iar cel mai în vârstă 21 de ani. La clasa întâi sunt înscrişi 26 de elevi cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani”, a precizat Daniel Barbu, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova.
Potrivit reprezentanţilor PMT Craiova, în cadrul penitenciarului se desfăşoară programe educative cu adresabilitate generală cum ar fi cele dedicate adaptării la condiţiile privării de libertate. Nu lipsesc însă nici programele de alfabetizare sau cele pentru dezvoltarea aptitudinilor cultural-artistice şi sportive.
Cum, a sunat si dobitocul n-a reintrat ?
Comments are closed.