Antonie Solomon, primarul municipiului Craiova : „Această ţară nu trebuie să dispară niciodată !”

0
337

Primarul Antonie Solomon a vorbit ieri, într-o conferinţă de presă, despre şcoală, elevi, dascăli şi părinţi. Le-a recomandat tinerilor să  studieze şi să asigure viitorul acestei ţări, care nu trebuie părăsită, ci din contră, locuită şi dezvoltată. Faptul că Antonie Solomon iubeşte Craiova, nu mai este un secret, dar ieri, am descoperit în ochii edilului, emoţii, mai ales atunci când a pronunţat cuvintele ţară, copii şi nu în ultimul rând, România.

Antonie Solomon

Antonie Solomon le-a reamintit guvernanţilor că au o mare responsabilitate faţă de viitorul acestei ţări. Că ar trebui investit mai mult în educaţie şi sănătate, iar elevii ar trebui să fie şi ei mai responsabili pentru că ţin în mâinile lor, viitorul acestei ţări. „Elevii să nu uite că au o uriaşă responsabilitate, trebuie să se instruiască, pentru că această ţară nu trebuie să dispară niciodată. România  trebuie să rămână… România are bogăţii pe care nu i le poate lua nimeni. Aşa cum Ford-ul a venit la Craiova, aşa poate să şi plec, dacă va găsi forţă de muncă mai ieftină, pe nu ştiu unde, dar munţii, dealurile, câmpia şi marea  nu ni le va lua nimeni, vor rămâne aici. Aşa că avem nevoie de o generaţie instruită. De altfel cred că guvernanţii noştrii trebuie să se orienteze către educaţie şi sănătate şi să investească mult în aceste domenii de activitate. Un popor sănătos şi deştept nu trebuie să mai stea cu mâna întinsă pe la porţile Europei.

„Le cer elevilor să se îndrepte spre învăţătură”

Solomon a dat poveţe ieri, cu ocazia începerii noului an şcolar tinerilor, cărora le-a recomandat să nu se grăbească spre maturizare şi să pună mână să citească la bibliotecă şi nu în baruri. „Despre tineri… le recomand să nu se grăbească să se maturizeze, să rămână curaţi, puri şi  le recomnd să lase într-un loc inima lor, un loc al speranţei unde va fi mai bine peste 10-15 ani.  Dascălii au obligaţia mare să-i formeze, să le formeze şi caracterul să le tempereze şi elanul, pentru că mai nou am văzut că nu se mai citeşte prin bibliotecă, ci prin baruri etichetele de pe sticle. Şi noi am fost tineri, şi noi am fost plini de speranţe, dar acum, parcă, s-a denaturat totul. Ar fi păcat ca aceşti tineri să devină slugi ai Europei. De aceea eu, în calitate de prim-cetăţean al Craiovei, le cer să se îndrepte spre învăţătură. Acum, bineînţeles, că nici societatea nu le-a oferit tot ceea ce aveau nevoie, le-a întors aproape spatele. Iar noi, aşa cum a spus şi preşedintele României, şi mi-a plăcut foarte mult, noi suntem la vârsta a treia, eu mai am trei ani până la 60 de ani, dar am obligaţia şi eu şi cei din generaţia mea să plantăm cel puţin un copac, chiar dacă nu apucăm să stăm la umbra lui, dar să o facem pentru alţii, care vor veni şi se vor adăposti acolo” a completat Antonie Solomon.

***

Simbioză perfectă între şcoală şi familie

„Să ştiţi că nu mă interesează aşa de mult olimpicii din Craiova. Se laudă cele trei Colegii din Craiova că au nu ştiu câţi olimpici, dar ei se pregătesc, învaţă şi pleacă din România. Într-adevăr avem o satisfacţie să aflăm că au învăţat la Craiova. Dar mai mult mă interesează elevii de la şapte, opt în jos. Ei sunt cei mai mulţi. Să nu uităm nici pe părinţi care sunt profesorii de la academia celor şapte ani de acasă, aşadar, trebuie să fie o simboziză perfectă între şcoală, părinte şi copil” : Antonie Solomon, primarul Craiovei.