Legea trebuie respectată, mesajul sindicaliştilor din Educaţie

0
53

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat,  pentru Edupedu.ro că „în momentul în care îi chemi pe oameni din concediu, conform legislației în vigoare, trebuie să-i plătești pentru treaba asta”. Weekend – ul trecut, Inspectoratele Şcolare au fost obligate să trimită la ARACIP  (Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar ) și la  Ministerul Educației şi Cercetării,  lista școlilor care vor fi reorganizate, în baza procedurii de comasare a unităților de învățământ cu mai puțin de 500 de elevi.

FOTO : Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu

„Noi vom verifica, pentru că este o procedură. Școlile trebuie să trimită adrese oficiale către oameni, pentru a-i chema din concediu. În momentul în care îi chemi pe oameni din concediu, conform legislației în vigoare, trebuie să-i plătești pentru treaba asta. Deci, vom urmări la milimetru tot ce înseamnă procedura aceasta demarată de ministrul educației și orice lucru care nu e făcut legal va fi apelat în instanță”, a precizat Simion Hăncescu, preşedinte al FSLI.  Procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice, a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, 8 august 2025. În perioada 11-14 august 2025 se reiau activitățile de constituire a posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluționarea cererilor de completare a normei didactice de predare. Menționăm că, în această perioadă, profesorii sunt în concediu. Referitor la aplicarea și implementarea măsurilor din Legea Bolojan, toate cadrele didactice au fost îndemnate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ să nu revină la școală dacă sunt chemate din concediu de odihnă și să nu participe la nicio acțiune a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare. Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, profesorii beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. Regulile pentru acordarea concediului de odihnă pentru personalul din învățământul de stat, care se aplică de pe 1 septembrie 2025, au fost stabilite prin ordinul de ministru 7.930/2024, publicat în Monitorul Oficial (MO) înainte de Anul Nou. Cu toate acestea, câteva articole au intrat în vigoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *