Ultimele 48 de ore, pe drumurile din Dolj

0
497
În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost acordate sancţiuni contravenţionale, au fost depistate şi infracţiuni, în cazul celor din urmă fiind dispuse măsurile corespunzătoare, aşa cum precizează legislaţia în vigoare.
În timpul acţiunilor desfăşurate, au fost legitimate și verificate peste 330 de persoane, fiind controlate și 400 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 55.000 de lei. Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate și 12 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice. “În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea “Anastasia”), respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Exemple edificatoare
Şi, cum nimic nu poate fi înţeles fără exemple, prezentăm o parte dintre acestea, aplicate de IPJ Dolj, cuprinse în comunicatul de presă emis în acest sens: “În seara zilei de 12 august, polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași au depistat o tânără de 24 de ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul “Racoțeanu”. Întrucât prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină. Tânăra a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe; în noaptea de 13 august a.c., ora 02:20, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au depistat un tânăr de 32 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul “Oltenia”. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, 61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
.