Presa română a anunţat, succint, zilele trecute eliberarea, după 8 ani petrecuţi în captivitate în Sahel, a cetăţeanului român Iulian Gherguţ (deja acasă) şi diligenţele de anvergură depuse, în timp, de autorităţile române. Printr-un comunicat de presă, ministerul român de Externe a ţinut să mulţumească, în particular, autorităţilor marocane pentru susţinerea importantă în rezolvarea acestui dosar complicat. Însuşi premierul Marcel Ciolacu a declarat că a avut o discuţie fertilă cu omologul său marocan, Aziz Akhannouch, căruia i-a mulţumit, cum a făcut-o şi pentru serviciile de informaţii din această ţară. „Jeune Afrique” acordă un spaţiu generos evenimentului şi menţionează că la momentul răpirii Iulian Gherguţ (39 ani) era responsabil cu securitatea la mina de mangan din nordul Burkinei Faso, lângă graniţa cu Mali şi Niger, când a fost răpit. Exploatarea este proprietatea societăţii Pan African Minerals (PAM) una din companiile lui Frank Timiş (60 ani) un om de afaceri australo-român, controversat, care a făcut avere din minerit şi petrol în Africa de Vest. Iulian Gherguţ servise o vreme în Legiunea Străină franceză. În dimineaţa zilei de 4 aprilie 2015, în timp ce efectua o patrulare, în jurul minei Tambao, cu autoturismul, însoţit de şofer şi un jandarm burkinabe, au fost atacaţi de 5 bărbaţi înarmaţi şi turbanaţi cu pick-up-uri Toyota. Iulian Gherguţ a fost răpit şi dus spre graniţa cu Nigerul. Ceilalţi doi însoţitori au fost răniţi. În ciuda operaţiunilor de căutare ale forţelor de securitate burkinabe, maliene, nigeriene şi franceze n-a putut fi găsit locul în care era deţinut. A fost ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoune, absorbită de Al-Qaeda. Luarea de ostatici este o afacere profitabilă. „Jeune Afrique” scrie că Iulian Gherguţ era cel mai bătrân ostatic occidental din Sahel. După lungi săptămâni de aşteptare un lider jihadist a trimis o înregistrare audio site-ului mauritan Al-Akhbar, pe 19 mai, pentru a revendica răpirea lui Gherguţ. În această declaraţie în arabă, Adnan Abou Walid Sahroui, oficial al grupării teroriste a algerianului Mokhtar Belmokhtar, făcea apel la guvernul român să acorde o atenţie deosebită negocierilor privind eliberarea ostaticului. Cea mai grea parte a întregii operaţiuni a fost aşteptarea. Tăcerea de asemenea. A fost pentru prima dată când autorităţile burkinabe s-au înfruntat cu răpirea unui occidental pe teritoriul ţării lor. Eliberarea lui Iulian Gherguţ a necesitat instituirea unei celule de criză inter-instituţională (MAE, SIE, SRI, MApN, Administraţia Prezidenţială) care a lucrat cu destul tact, probând o bună şi susţinută conlucrare cu organismele de securitate ale altor ţări africane. Numărul răpirilor în Mali, Burkina Faso şi Niger a explodat în anii din urmă, când Grupul de sprijin pentru Islam (GSIM sau JNIM), a devenit expert în materie şi a făcut din activitatea respectivă un pilon al strategiei de extindere în regiunea Sahelului. Grupările jihadiste, împotriva cărora Parisul a încercat, de ani buni să acţioneze cu fermitate, ameninţă acum din nou cu extensia prin evenimentele care au loc în Niger.
